FOTO: Colaj G4Food/Dreamstime/ Elena Elisseeva
Considerată una dintre cele mai vechi plante cultivate, fasolea a fost prezentă în culturile agricole încă din timpurile preistorice. Dovezile arheologice arată că oamenii au început să cultive fasole încă din anul 7000 î.Hr.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Cele mai vechi soiuri de fasole provin din două regiuni distincte: America Centrală și de Sud, respectiv Asia de Est. În Lumea Nouă, fasolea a fost cultivată alături de porumb și dovleac, formând așa-numitul „trio alimentar” al populațiilor indigene. În special în Mexic și Peru, boabele de fasole făceau parte din dieta zilnică a civilizațiilor Maya, Aztec și Inca.
În Asia, alte specii de fasole — precum fasolea mung și soia — erau cultivate în China și India de mii de ani. Aceste soiuri erau folosite nu doar în alimentație, ci și în medicina tradițională.
De la aliment de bază la superaliment
Fasolea s-a răspândit în Europa după descoperirea Americilor, în secolul al XVI-lea. A devenit rapid un aliment de bază în multe bucătării tradiționale, datorită capacității sale de conservare, a valorii nutritive și a ușurinței cu care poate fi cultivată. În România, fasolea a fost adoptată masiv în dieta țăranilor, fiind o sursă accesibilă de proteine în perioadele de post sau de sărăcie.
Astăzi, fasolea este considerată un „superaliment”. Este bogată în proteine, fibre, vitamine din complexul B, fier și antioxidanți. Nu conține colesterol și are un indice glicemic scăzut, ceea ce o face potrivită pentru diabetici și pentru persoanele care urmează o dietă sănătoasă.
În perioade de criză, război sau foamete, fasolea a fost o resursă vitală. Poate fi păstrată uscată luni întregi, nu necesită condiții speciale de cultivare. Se poate consuma într-o varietate de forme — fiartă, coaptă, sub formă de pastă sau ciorbă. Astfel, a devenit sinonimă cu supraviețuirea.
Fasolea nu este doar una dintre cele mai vechi plante, cultivate de milenii, ci și un simbol al adaptabilității și rezilienței umane. De la fermele preistorice până la mesele moderne, această leguminoasă continuă să hrănească generații întregi, păstrându-și locul în tradiție, nutriție și gastronomie.
