Cum să tai ceapa fără să plângi / Câteva trucuri care te-ar putea ajuta să scapi de usturimea ochilor

Cum să tai ceapa fără să plângi Foto: Dreamstime

În bucătărie, ceapa e un „rău necesar”, pentru că un ingredient aproape nelipsit. Adaugă gust și savoare multor rețete, dar pregătirea ei nu este întotdeauna cea mai plăcută experiență. Tocarea sau felierea cepei poate provoca usturimea ochilor și lăcrimarea, deoarece eliberează un compus chimic iritant pentru glandele lacrimale, conform The Spruce Eat. Teoretic, ai putea purta ochelari speciali atunci când tai ceapa (se pare că funcționează). Dar dacă nu vrei să cumperi accesorii speciale pentru bucătărie, există o metodă simplă și eficientă pentru a evita iritația ochilor.

Cum să tai ceapa fără să plângi

O metodă uneori utilizată este aceea de a uda des cuțitul în timpul tăierii, pentru a dilua pur și simplu lichidul pe care îl eliberează și din care se evaporă substanța iritantă. O altă tehnică similară este aceea de a lăsa ceapa curățată în apă o vreme, dar rezultatele sunt relative, în ambele cazuri. Însă există o metodă care funcționează și are o explicație fizică, frigul.

Asociația Națională a Cepei recomandă răcirea cepei timp de 30 de minute înainte de a o tăia pentru a reduce efectele iritante. De asemenea, poți păstra cepele întregi și curățate în frigider pentru a le prelungi durata de viață. Totuși, în general, cepele întregi și necurățate ar trebui depozitate într-un loc răcoros, întunecat și bine ventilat. Umiditatea ridicată (cum este cea din frigider) poate accelera stricarea acestora.

Alte trucuri care chiar funcționează

Nu ai 30 de minute la dispoziție? Chef Carla Contreras recomandă să pui ceapa în congelator timp de 15-20 de minute înainte de a o tăia, pentru a grăbi procesul. De asemenea, folosește un cuțit foarte ascuțit, deoarece o lamă tocită zdrobește țesuturile cepei și eliberează mai mult gaz iritant în aer.

Poți reduce și mai mult efectul usturător lăsând rădăcina cepei intactă, dar tăind excesul de rădăcini și murdărie. „Aceasta ajută la menținerea cepei compacte în timpul tăierii, dar are și un alt beneficiu.  Rădăcina conține cea mai mare concentrație de compuși sulfuroși care ne fac să lăcrimăm”, spune Contreras.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


De asemenea, poți da cu puțin oțet pe lama cuțitului înainte de a tăia ceapa. Oțetul va anihila substanța iritantă, dar va trebui să repeți opțiunea dacă tai mai mult de o ceapă.

Alege și alte tipuri de ceapă

În plus, o minimă strategie atunci când alegi ceapa din magazin poate face diferența. Contreras spune că cepele proaspăt recoltate primăvara (cele cu tulpini verzi și bulbi albi) sunt mai puțin susceptibile să provoace lacrimi decât cepele uscate, cu coajă galbenă. Cepele dulci tind, de asemenea, să fie mai puțin iritante pentru ochi.

De asemenea, mai poți folosi un tocător manual pentru ceapă, acel mic vas dotat cu lame si cu capac, care menține înăutru o mare parte din substanța iritantă emanată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *