Cristina Cionga, director adjunct al Forumului APPR, a explicat la „Agricultura în schimbare”, o producție a G4Food, despre ce este vorba:
„Acest pachet de simplificare succede unei alte etape de simplificare care s-a intamplat anul trecut. Este așadar, o ambiție a Comisiei Europene de a face mai ușoară viața fermierilor și autorităților din statele membre și trebuie adoptat cu o decizie de co legiuitor, adică de Consiliu si de Parlamentul European.
Comisarul și Comisia doresc o simplificare a procedurilor de acces la bani, la fondurile europene și, în primul rând, doresc o diversificare a veniturilor fermierilor. Care să vină nu doar dinspre sectorul public, ci și dinspre sectorul privat, în schimbul unor servicii publice, a securității alimentare, pentru că da, este vorba de a asigura hrana celor 500 milioane de consumatori europeni, la prețuri pe care aceștia să și le poată permite, în condiții de calitate și de siguranță.
Sunt, așadar, niște deziderate pe care consumatorii europeni le au, niște exigențe față de fermierii europeni, în schimbul banilor plătiți sub formă de subvenții”, a declarat Cristina Cionga, pentru „Agricultura în schimbare”.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți