Claritate mentală sau „ceață pe creier”? Ce legătură are mâncarea cu felul în care gândim / Nutriționist Tania Fântână: „Claritatea mentală nu ține doar de voință sau disciplină. Ține de cum îți hrăneșți creierul zi de zi”

Claritate mentală sau „ceață pe creier”? Ce legătură are mâncarea cu felul în care gândim / Nutriționist Tania Fântână: „Claritatea mentală nu ține doar de voință sau disciplină. Ține de cum îți hrăneșți creierul zi de zi”

Claritate mentală sau „ceață pe creier”? Ce legătură are mâncarea cu felul în care gândim / Nutriționist Tania Fântână: „Claritatea mentală nu ține doar de voință sau disciplină. Ține de cum îți hrăneșți creierul zi de zi”
Sursa foto: RIO Mare / G4Food

Mulți oameni descriu aceeași stare, chiar dacă folosesc cuvinte diferite: dificultate de concentrare, gânduri încețoșate, oboseală mentală, senzația că „nu funcționează creierul la capacitate maximă”, senzația că nu poți urma coerent un gând până la capăt, etc. În limbajul uzual, această stare a primit un nume simplu și foarte potrivit: ceață pe creier.

Nu este un diagnostic medical, dar este un semnal real. Și, de cele mai multe ori, alimentația joacă un rol mult mai important decât ne place să credem.

Ce înseamnă, de fapt, „ceața pe creier”

Ceața pe creier nu înseamnă slăbiciune sau lipsa de voință. Înseamnă că procesele cognitive nu mai funcționează fluent, la viteză la care noi am avea nevoie să funcționeze.

Se manifestă prin:

  • dificultate de concentrare, ai foarte multe gânduri care îți trec prin minte dar îți e greu să te opreșți la unul și să-l urmezi
  • memorie de scurtă durată mai slabă
  • lentoare în gândire, îți e greu să iei o decizie
  • senzația de cap greu sau presiune mentală
  • oboseală psihică, chiar și după sarcini simple
- articolul continuă mai jos -

Creierul este un organ extrem de activ metabolic. Consumă multă energie și este foarte sensibil la fluctuații.

Ceața apare, de regulă, dintr-o combinație de factori:

  • variații mari ale glicemiei, mâncarea joacă aici un rol esențial
  • inflamație de fond
  • lipsă de nutrienți esențiali
  • digestie dificilă sau lentă
  • somn de slabă calitate

Alimentația poate susține sau poate agrava fiecare dintre aceșți factori, de acea, dacă ne confruntăm cu această situație este bine să luăm pe lângă pumnul de suplimente și ceva decizii de schimbare a modului în care ne alimentăm.

Ce influențează claritatea mentală

  1. Stabilitatea glicemiei

Creierul funcționează cel mai bine când primește energie constantă. Mesele bogate în zahăr sau carbohidrați rafinați oferă un vârf rapid de energie, urmat de o cădere bruscă. Rezultatul: confuzie, iritabilitate, lipsă de focus. Un orar neregulat de mese favorizează fluctuațiile glicemiei.

  1. Inflamația

O alimentație bogată în produse ultra-procesate, grăsimi de proastă calitate și exces de zahăr favorizează inflamația sistemică, care afectează inclusiv funcția cerebrală. Dacă traversezi o perioada mai agitată a vieții în care mâncarea de confort ți-a fost alături în detrimentul celei mai puțîn procesate, atunci poate este timpul să reevaluezi un pic coșul de cumpărături.

  1. Digestia

Un intestin suprasolicitat „fură” energie. Dacă mare parte din resurse sunt direcționate spre digestie, creierul rămâne cu mai puțîn combustibil.

  1. Micronutrienții

Deficitul de magneziu, fier, vitamine din complexul B sau acizi grași esențiali se reflectă rapid în starea mentală.

Alimente care susțin claritatea mentală

Nu există un aliment magic, dar există tipare alimentare care ajută clar.

– Proteine de calitate. Ouă, pește, carne slabă, lactate fermentate, leguminoase.
Proteinele furnizează aminoacizi necesari neurotransmițătorilor.

– Grăsimi bune. Pește gras, ulei de măsline, avocado, nuci, semințe.
Creierul este bogat în grăsimi. Calitatea lor contează enorm pentru claritate, memorie și stare de spirit.

– Legume bogate în fibre. În special legume verzi, crucifere, legume gătite ușor.
Ajută digestia, reduc inflamația și stabilizează glicemia.

– Carbohidrați complecși. Orez, cartofi, leguminoase, cereale integrale bine tolerate.
Oferă energie constantă, nu șocuri. Știu că toți ne-am obișnuit să vedem carbohidrații cu ochi răi dar nu toți trebuie băgați în aceiași categorie.

– Alimente fermentate. Iaurt, kefir, murături în saramură.
Legătura dintre intestin și creier este reală. Un microbiom echilibrat susține claritatea mentală.

Alimente care favorizează „ceața pe creier”

-Zaharuri și produse rafinate. Dulciuri, patiserie, sucuri.
Creează fluctuații rapide de energie și oboseală mentală ulterioară. Știu că pe moment ai impresia că zahărul te ajută să te concentrezi dar de fapt efectul este cel opus.

-Produse ultra-procesate. Mâncare „rapidă”, snacks-uri, semipreparate.
Bogate în aditivi, sărace în nutrienți reali.

-Exces de alimente foarte grase, greu digerabile. Mai ales combinate cu zahăr.
Îngreunează digestia și induc somnolență. Ați văzut ce stare de spirit aveți după o masă copioasă?. Deloc optimistă sau lejeră.

-Alimente „de dietă” consumate în exces. Produse foarte light, fără grăsimi, fără sățietate.
Pot duce la foame constantă și lipsă de energie cerebrală. În plus, majoritatea au mai puțini nutrienți decât variantele clasice.

De ce uneori „mâncăm sănătos” și tot avem ceață mentală? Pentru că mâncăm prea puțin, mâncăm prea rar, azi mâncăm 3 mese și mâine – una seara, evităm complet grăsimile, mâncăm „curat”, dar dezechilibrat, ignorăm semnalele de foame reală, ne infometam de fapt în spatele fiecărei salate sau fiecărui măr mâncat fără un plan alimentar bine pus la punct și echilibrat, hrănitor.

Claritatea mentală nu ține doar de voință sau disciplină. Ține de cum îți hrăneșți creierul zi de zi.
O alimentație echilibrată, suficientă și adaptată nevoilor tale este una dintre cele mai simple și subestimate forme de igienă mentală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă