FOTO – VIDEO | Știai că există caviar de melc? Sunt bobițe albe, delicate, asemănătoare icrelor de somon, dar deschise la culoare

caviar de melc Foto: G4Food
Acest caviar special, ca și în cazul peștilor, provine din ouă de melc de crescătorie. Se servește cu carne sau cu brânză și este considerat o delicatesă, în special în țările mediteraneene unde melcii și ouăle de melc se consumă în mod obișnuit.
Iată ce ne-a declarat reprezentanta unui ferme de creșterea a melcilor din Blancafort, Spania, care comercializează și acest caviar deosebit.
„Suntem o mică fermă de melci, de melci Bover, care ne aflăm la Blancafort, în Conca de Barberà (Spania – n.r.). Ne ocupăm cu creșterea melcilor și, de asemenea, facem caviar de melc. Este caviar alb, adică ouă de melc, preparate, cum vedeți aici, cu saramură, cu guacamole, iar acesta este cu mousse de caviar de melc și acesta este cu brânză și a fost trecut printr-un proces de conservare.
caviar de melc
Foto: G4Food
(Caviarul) se servește cu carne, cu pește, se poate consuma și simplu, cu o picătură de ulei de măsline extravirgin, se combină perfect și are multe proprietăți benefice și un gust foarte delicat, seamănă cu ciupercile”.
IC – Ca textură seamănă cu caviarul?
„Seamănă mai mult cu caviarul roșu, dar nu este exact același lucru. Se sparge în gură, acesta este un mare avantaj al caviarului alb. Acea textură se sparge în gură și este ca un mic festival atunci când îl mănânci”.
caviar de melc
Foto: G4Food

Beneficiile caviarului de melc

Caviarul de melc conține 36 de macro și micronutrienți, de două ori mai mult decât peștele. Dintre oligoelemente conține magneziu, zinc, fier, sodiu și potasiu, iar dintre vitamine: A, D, E, C și diverse vitamine B.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *