Cât de nesănătos mănâncă italienii dimineața, în ciuda faptului că se mândresc atât de mult cu dieta mediteraneană

Dintre toate mesele principale ale zilei în Italia, probabil micul dejun  este masa asupra căreia și-a pus cel mai puternic amprenta dezvoltarea industriei după război. Este vorba de celebra la colazione – în raport cu masa de dimineață nu se folosește verbul „a mânca”, nu se spune mangiare, ci fare colazione.

Cândva, italienii mâncau dimineața ceea ce rămânea de la cină, iar cafeaua era rezervată păturilor înstărite. Astăzi masa de dimineață în Italia se rezumă de foarte multe ori la cafea/cappuccino și un produs de bakery dulce. De regulă, un cornetto, așa cum se numește de la Roma în jos, care e același lucru ceea ce în nord este numit briosce – în realitate, sunt același lucru, un clasic croissant: poate fi cu nutella, cu cremă de vanilie, cu dulceață de caise sau de fructe de pădure, sau cu miere, caz în care de regulă cornul este din făină integrală.

Aceasta este de obicei oferta în baruri și cafenele, alături de diferite alte tipuri de produse de baking din aluat de tip foietaj sau din aluat fraged, tip minitarte. De la o regiune la alta, se mai pot regăsi în oferta localurilor și alte tipuri de produse din categoria bakery, cele mai multe dulci.

Acasă, ca și la bar, domină produsele industriale

Pentru cine însă preferă micul dejun acasă, și acolo produsele industriale sunt protagoniste. Dacă nu sunt din categoria celor de mai sus, sunt biscuiți, fette biscottate sau chiar pâine, peste care de adaugă unt, dulceață, miere, nutella sau alte creme dulci. Asta, dacă nu sunt produse industriale mai sofisticate marketate speciale pentru micul dejun. Pe lângă ele, mai pot fi lapte, iaur – uneori cu fulgi, sucuri de portocale sau de alte fructe și nelipsita cafea sau cappuccino, mai rar ceai. Uneori, și fructe, sau doar fructe. Unii prepară acasă tarte și alte preparate dulci la cuptor.

Sunt date pe care le confirmă orice sondaj de marketing sau bilanț de vânzări, iar marii producători sunt prezenți în panorama media cu publicitate masivă, la orice oră.

Cândva, masa de dimineață erau resturile de seara

Dar nu a fost mereu așa. Dacă în Evul mediu și apoi în toată periada Renașterii nu exista nici conceptul de mic dejun și dimineața mâncau doar copii și persoanele cu probleme de sănătate, această masă a început să se profileze în epoca modernă.

În general, în funcție de categoriile sociale și venituri, masa de dimineață putea însemna pur și simplu pâine, de multe ori uscată, sau vreun rest de mămăligă, vreo bucățică de hering sărat, o felie de salam, o felie de brânză, sau chiar resturi de supă sau de paste de la masa de seară, scrie revista Focus. Mai mult, era o masă care se servea nu foarte devreme, ci undeva în a doua parte a dimineții, iar după ea urma cina – în urma căreia se adunau resturile pentru la colazione din ziua următoare. Și tot așa.

Rația soldaților din Primul război mondial a schimbat obiceiurile și preferințele

O puternică amprentă pare să fi venit dinspre micul dejun care li se împărțea soldaților în timpul primului război mondial: lapte, cafea, un fel de pesmeți și ciocolată. Acest obicei va supraviețui conflictului și el marchează trecerea de la sărat la dulce. Așa se face că, în anii ’50, micul dejun îl reprezenta de regulă laptele cu pâine. Cu variantele: pâine cu apă și zahăr, dacă laptele nu era accesibil, sau chiar pâine cu un strop de ulei de măsline.

„În acel pseudo mic dejul din anii ’50 aportul de nutrienți era în general foarte dezechilibrat din perspectiva grăsimilor și a carbohidraților, dar consumul energetic intens din epocă făcea ca acest fapt să nu aibă consecințe asupra sănătății”, spune nutriționista Valeria del Balzo, de la Universitatea Sapienza, de la Roma.

A fost apoi momentul boom-ului economic al anilor ’60, care a răsturnat complet deprinderile și preferințele și a adus pe tuturor biscuiții, care până atunci erau rezervați unei categorii restrânse și se consumau ca desert. După care au venit, rând pe rând, toate celelalte, până la celebrul cornetti/briosce, devenite adevărate mantra naționale, o alegere aproape involuntară. Care este sinteza a ceea ce poate fi mai străin de spiritul dietei mediteraneene: chiar și în condițiile în care sunt de calitate, sunt pline de grăsimi hidrogenate – unt sau grăsimi vegetale, și de zahăr – prezent și în aluat, și în umplutură, și pe deasupra.