Foto: Wikipedia
Cu o vechime de peste un secol, casele albastre din Vaideeni, locuite odinioară de păstori, reprezintă importante repere pentru arhitectura vernaculară a Olteniei de sub munte, pe care câţiva tineri cu origini pe aceste meleaguri încearcă să le salveze de la dispariţie pentru ca şi generaţiile viitoare să se poată bucura de ele ca parte a identităţii lor culturale, transmite Agerpres.
Veche aşezare de oieri veniţi din Transilvania, Vaideeni a fost şi este o zonă aparte în Vâlcea, cu tradiţii şi obiceiuri deosebite faţă de restul judeţului, pe care urmaşii celor care au trecut munţii acum câteva sute de ani din Ardeal spre Valahia şi Moldova le-au păstrat şi le-au transmis mai departe din generaţie în generaţie nealterate. Cu acest gând şi din drag pentru locurile în care au copilărit, în vara anului 2015, câţiva fii ai satului răspândiţi prin ţară şi prin lume au demarat un proiect de salvgardare a patrimoniul cultural local ce a început încet să se piardă în negura timpului. Vizate au fost aceste case vechi construite din bârne din lemn şi cu pereţii văruiţi în albastru, despre care scriitorul Dinu Săraru spunea că sunt “ultimele vestigii ale arhitecturii rurale oiereşti vaideene”.
“Este primul nostru proiect, cu care am început chiar înainte de a înfiinţa asociaţia. Eu împreună cu o prietenă, Raluca Popa, poate din dragostea pe care am avut-o pentru locurile natale, pentru uliţele satului pe care ne plimbam când eram mici, ne-a venit această idee de a fotografia casele bătrâneşti pe cale de dispariţie şi de a lansa un proiect în sat de păstrare şi restaurare a celor care încă mai existau. Casele pe care le-am prins noi în proiect la vremea respectivă, în 2015, nu mai sunt toate în picioare astăzi. Din păcate, unele au fost stricate sau altele nu au rezistat din cauza timpului”, a declarat, pentru AGERPRES, Simona Dumitrescu, membru fondator al Asociaţiei Culturale “Moştenitorii”.
Deşi iniţial a fost o expoziţie cu fotografiile făcute caselor albastre ce urmărea să atragă atenţia asupra lor, iniţiativa “Moştenitorilor” din Vaideeni s-a transformat în anii următori într-un proiect amplu de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor locale, cunoscut fiind că vaideenii, oameni mândri de la munte, s-au încăpăţânat să rămână de-a lungul timpului, de la port, mod de a se comporta şi până la arhitectura locuinţelor lor, nişte ardeleni în mijlocul oltenilor.
“Este interesant că ei nu s-au lăsat influenţaţi de locuitorii, de rumânii, cum le spuneau ei, care erau în aceste zone şi, mai mult, ei i-au influenţat pe aceştia, pentru că acum regăsim elemente din portul tradiţional ungurenesc la Horezu, la Urşani şi în alte sate. Chiar şi la Recea, la Mariţa (sate din componenţa comunei Vaideeni, – n.r.), cu toate că în urma cercetărilor pe teren pe care le-am făcut în ultimii ani am observat că oamenii şi-au păstrat şi portul lor tradiţional, cel care era înainte de venirea ungurenilor din Transilvania. În afară de port, de obiceiuri şi anumite regionalisme pe care încă le mai auzim din când în când aici, ar fi elementele de arhitectură, dar aş tinde să spun că şi modul în care aceştia se comportă şi se manifestă. Acum lucrurile s-au schimbat, dar cu ceva vreme înainte, ei erau ca o enclavă şi nu prea puteai să pătrunzi în lumea lor. Nu prea se căsătoreau cu rumâni, se căsătoreau ungureni între ungureni sau în partea cealaltă, la Mărginimea Sibiului”, adaugă iniţiatoarea acestui proiect.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
De-a lungul anilor, în proiectul “Povestea caselor albastre de la Vaideeni” s-au alăturat şi localnici care nu vor să lase trecutul să moară. Soţii Niculescu, de exemplu, deţin o astfel de locuinţă veche, pe care au moştenit-o de la părinţi. La un moment dat au vrut să o demoleze, aşa cum s-a întâmplat cu multe dintre casele bătrâneşti din zonă, dar s-au răzgândit şi au transformat-o pe parcurs într-un mic muzeu în care păstrează acum multe dintre obiectele şi lucrurile bunicilor şi părinţilor lor.
“E destul de veche casa. Parte din ea este strămutată de la părinţii socrului meu în jurul anului 1930. Nu ştim nici noi exact, dar are aproape 100 de ani. Mai era o casă aici, casa mare pe fundaţia căreia am ridicat casa în care locuim noi acum. Acesta este casa mică, pe care după ce au murit socrii, acum mai bine de 30 de ani, am vrut să o demolăm, dar dacă tot a rămas am zis să o recondiţionăm un pic. Nu am făcut mare lucru. E tot ce a fost înainte, noi doar ce i-am dat o vopsea. Podeaua e cea veche, care a rămas de atunci pentru că aici, casa a fost locuită permanent, nu a fost ţinută aşa, iar eu ce am găsit prin lada lor de zestre, tot ce a rămas după ce am împărţit între fraţi, am pus în casă. Am gândit-o, aşa, ca un muzeu, cu fotografii, costume. Lucrurile acestea te interesează cumva în anumite etape ale vieţii, nu te interesează întotdeauna, pentru că acum 30 de ani nici nu mă gândeam la aşa ceva. Ne gândeam să o stricăm, să facem altceva, dar cu timpul ne-am gândit că aici e munca lor. Tot ce se vede pe pereţi, ce se vede pe pat, pe masă, totul este munca lor, tot ce au migălit mamele, ce au migălit părinţii. Este, ca să zic aşa, o frântură din viaţa celor care au fost înainte, un fel de aducere aminte”, spune Stela Niculescu.
În momentul de faţă, în Vaideeni mai sunt doar câteva case albastre, maxim 15, estimează atât autorităţile locale, cât şi cei din Asociaţia “Moştenitorii”. Multe sunt nelocuite sau în paragină, recuperarea lor devenind astfel o misiune dificilă nu atât din cauza stării precare în care se află, cât mai ales a vremurilor moderne, care cer alte condiţii de trai şi implicit costuri ridicate pentru a putea deveni locuibile. Mulţi au renunţat şi la a le mai vărui în culoarea albastră, preferând albul, astfel că fiecare casă veche salvată de la dispariţie este motiv de bucurie pentru cei implicaţi în acest demers.
Ultima dintre casele bătrâneşti salvate este şi cea mai veche din sat. Micuţa construcţie cu două odăi are peste 200 de ani şi a fost cumpărată în urmă cu doi ani de un ungurean din Vaideeni după mamă, licenţiat în conservare şi restaurare şi student la arhitectură, dar şi membru al Asociaţiei “Moştenitorii”, care şi-a propus să o transforme într-o locuinţă unde să se retragă părinţii lui la bătrâneţe.
“Vremurile se schimbă şi nici eu nu înţelegeam, dar acum am înţeles de ce lumea nu ţine aceste case. Toţi care au dărâmat casele vechi practic nu au mai vrut să trăiască cum au trăit bunicii lor. Şi au trăit foarte greu. Casele erau mici, cu lipsuri, greutăţi. O casă veche le aduce aminte de copilăria plină de greutăţi şi cine crede că ciobănia e frumoasă nu ştie despre ce e vorba. Bine, când e soare afară, e frumos… Sunt foarte mulţi oameni care se reîntorc în zona rurală, sunt mulţi care într-adevăr poate repară casa bunicilor sau cumpără case vechi, dar ceea ce nu trebuie să uite este că aceste case vechi au fost făcute pentru modul de viaţă al oamenilor de acum câteva zeci de ani. Noi acum avem alt mod de viaţă, trăim altfel, avem nevoie de nişte condiţii. Bineînţeles că poţi interveni pe o astfel de casă, dar trebuie să ţii cont de nişte reguli elementare şi e bine să apelezi şi la o persoană de specialitate. E bine să apelezi în primul rând la un arhitect specializat pe restaurare, pentru că sunt nişte principii după care se face restaurarea, printre care cel mai important e compatibilitatea între materiale. Practic, la casele astea vechi nu poţi să intervii cu betoane”, spune tânărul arhitect Bogdan Copeţchi.
Ca Bogdan mai sunt şi alţi tineri cu rădăcini în această zonă, dornici să recupereze şi păstreze din arhitectura locală, una specială care dă vechiului sat al oierilor vaideeni un farmec aparte ce nu prea se regăseşte în alte zone din judeţ şi care aminteşte într-o mare măsură de locurile de unde au plecat în urmă cu mulţi ani străbunicii lor.
“În timp arhitectura s-a uniformizat şi în Vaideeni, pentru că luai meşteri din zonă care îţi făceau casa şi atunci cumva s-a creat un tip cam pentru toată Oltenia de sub munte, dar acum 100 de ani ştiai ce case sunt din Vaideeni, ce case sunt din Horezu, din Bărbăteşti, de la Pietrari, de la Govora, de la Slătioara, fiindcă în funcţie de cum plecai de la Vâlcea către Gorj arhitectura avea diferite forme. Cât despre culoare, din ceea ce am stat de vorbă cu bătrânii, motivul folosirii acesteia ar fi că albastru ţinea la murdărie, dar eu am ajuns la concluzia că a fost o modă la un moment dat, ca în multe alte sate. Doi arhitecţi din Sibiu au scris o carte despre Poiana Sibiului în anii ’60 în care menţionează că toate casele din Poiana Sibiului erau văruite în albastru, ceea ce îi conferă satului caracterul de sat albastru şi mai menţionează faptul că albastru ar fi culoarea specifică arhitecturii populare tradiţionale din Mărginimea Sibiului. La Vaideeni, prin legătura strânsă pe care o aveau vaideenii cu mărginenii, fiindcă umblau împreună prin munţi, se poate să fi preluat lucrul acesta, pentru că se pare că în zona Horezului, rumânii nu prea obişnuiau să îşi văruiască în albastru casele. Înclin deci să cred că a fost totuşi mai mult prezent în Vaideeni decât în alte sate”, adaugă tânărul arhitect.
Şi autorităţile din comuna Vaideeni, localitate care de doi ani are statut de staţiune turistică de interes local, intenţionează să păstreze aceste case, atâtea câte mai sunt, şi chiar să le introducă într-un circuit turistic, astfel ca ele să poată să fie cel puţin vizitate, dacă nu transformate în pensiuni.
“Sunt foarte importante pentru noi, pentru istoria localităţii noastre. Fiecare casă are o poveste frumoasă. Noi căutăm acum o linie de finanţare pentru că vrem să le reabilităm. Trebuie găsită şi o formă de asociere care să ne permită să le introducem în proiect, ele fiind proprietate privată. E destul de greu, dar nu imposibil, intenţia fiind să facem nişte amenajări în jurul lor, să creăm toate utilităţile lângă ele şi astfel să le putem introduce într-un tur turistic şi să fie deschise turiştilor care vor să le vadă”, a precizat primarul din Vaideeni, Daniel Achim Băluţă.
Satul Vaideeni datează din secolul al XVI-lea, prima atestare documentară fiind acum mai bine de 520 de ani când mai multe familii de oieri din Ardeal, în special din Mărginimea Sibiului, ar fi venit în aceste meleaguri pentru a nu fi nevoite să renunţe la credinţa ortodoxă. Comunitatea acestor păstori este menţionată în documentele vremii sub numele de “Vai de ei”, dar sunt şi cercetători care susţin că e posibil ca denumirea satului să fi fost iniţial un derivat de la numele propriu Vaida, iar prin deformare s-a ajuns la forma actuală de Vaideeni. Îndeletnicirea de bază în zonă a fost dintotdeauna păstoritul, astfel că acum reprezentative pentru localitate sunt atât gastronomia şi cultura tradiţională, cu cântecele, portul şi dansul ciobănesc, iar mai nou şi săculeţii de Vaideeni, nişte trăistuţe în alb-negru, parte a costumului ungurenesc, care au devenit simbol al satului după ce au fost plimbate prin toate colţurile lumii, la iniţiativa Asociaţiei Culturale “Moştenitorii”. Membrii acesteia desfăşoară periodic în localitate şezători, unde bătrânii satului îi învaţă pe copii să coasă, să toarcă sau să ţeasă la război, precum şi vechile doine care i-au însoţit pe străbunii lor în călătoria cu oile la munte.
