Când lanțul alimentar se rupe sau ce se întâmplă când bucătarul ”nu mai face față”

Restaurantul este veriga finală a unui lanț alimentar. Mâncarea pusă pe masa unui client este forma finală a unui șir de transformări a materiei prime, producția agricolă. Fermieri, procesatori, comercianți și bucătari, deseori din regiuni și chiar țări diferite, contribuie la obținerea unui meniu care aburește acum sub ochii clientului hămesit de foame, după o excursie solicitantă. Dar sunt și situații în care lanțul alimentar se rupe chiar aici, la capăt, tocmai când consumatorul nerăbdător să înfulece, să mănânce, în fine, să savureze, află că drumul mâncării din bucătărie în farfurie e mai dificil decât drumul materiilor prime din depozite și piețe în bucutărie.

Liliana Sime, jurnalist agroinfo.ro, a relatat pe pagina ei de facebook o experiență neplăcută avută într-un restaurant din Bălnaca, zona montană a județului Bihor. Jurnalista a intrat într-un restaurant la ușa căruia scria ”Ne cerem scuze, locația este momentan rezervată”. Liliana a vrut să verifice dacă mesajul este corect și a aflat că restaurantul nu era rezervat pentru un anumit eveniment, motivul real fiind că bucătarul nu avea capacitatea să gătească și pentru alți clienți decât cei cazați în unitatea turistică.

”Ne așezăm la o masă pe terasă şi lângă noi apare ospătara.

• Servim doar cafea, apă, sucuri. Ne previne scurt.
• Aveți nuntă?
• Nu.
• Botez?
• Nu. Nu e nicio petrecere.
• De ce scrie la intrare că e rezervată locația?
• Pentru că nu servim mâncare.
• Dacă nu e rezervată pensiunea, nu înțeleg ce e cu tăblița de la intrare. Şi de ce nu putem să mâncăm din moment ce pensiunea e deschisă pentru turişti?! E ( … ), totuşi!
• Păi, avem câteva camere ocupate.
• Şi ce legătură are asta?
• Bucătarul nu poate pregăti mâncare şi pentru cei care se opresc aici. Nu face față.
• Deci, pelerinilor înfometați să le stea foamea-n gât. La ( … ), paradoxal, nu se mănâncă. Nimic de mâncare!
  Obrajii ospătarei ard. Tace.
• Mă aşteptam să-l văd pe bucătar, gras, jovial, cum vine să ne întrebe dacă ne-a plăcut mâncarea. De ce se numeşte ( … ) dacă aici nu e nimic de mâncare?! Nici măcar o firimitură dintr-un papanaş?!
  Pe fațadă, ( … ) îmbie din litere mari, înăuntru, foame de trei stele. Ironie crudă!”

Liliana Sime a tagg-uit statusul, dar proprietarul restaurantului nu a răspuns.

După ieșirea din comunism, serviciile în sectorul alimentar s-au îmbunătățit considerabil în România. Antreprenorii au înțeles că succesul lor depinde de calitatea serviciilor oferite. Cu toate acestea, numeroși proprietari de restaurante mai au multe de învățat, dacă nu neapărat în ce privește calitatea mâncării servite, atunci în ce privește comunicarea corectă cu clientul. În cazul patronului din Bihor, înțeleg că a fost o problemă de comunicare: mesajul său ar trebui să fie clar: ”Servim mâncare numai clienților pensiunii”.

În acest caz, jurnalista ar fi avut de optat între a pleca mai departe sau a solicita o noapte de cazare. Opțiunea a doua ar fi plasat-o la capătul unor lanțuri alimentare, pornite din numeroase ferme, din țară și, cred, din Uniunea Europeană. Ca să nu mai vorbim de condimente, care vin de la mii de kilometri depărtare.