Camera Deputaților adoptă din nou o lege care fixează durata minimă obligatorie a contractelor de arendă la 7 ani / Legea anterioară a fost declarată neconstituțională de CCR

agricolă, fermieri, Romania Sursa foto: Dreamstime

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care prevede că durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani, transmite Agerpres.

S-au înregistrat 204 voturi ‘pentru’, 39 ‘contra’ şi 14 abţineri.

Propunerea legislativă modifică Legea nr.287/2009 privind Codul civil, în sensul instituirii duratei arendării de minimum 7 ani pentru a asigura previzibilitate şi stabilitate în această materie.

“Durata arendării este de minimum 7 ani şi se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă”, prevede proiectul.

Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia schimbului de utilizare a terenului între arendaşi.

Contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului prin incapacitatea sau falimentul arendaşului ori prin neplata arendei în termenul prevăzut în contract. În cazul decesului arendatorului, moştenitorii sunt obligaţi să menţină contractul de arendare pe durata încheiată cu arendaşul.

În cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să menţină contractul de arendare până la expirarea termenului de valabilitate. Contractele de arendare încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile până la încetarea duratei acestora, mai prevede actul normativ.

Proiectul de lege 435/2024 a fost inițiat de 12 deputați și senatori PSD. Marile asociații de fermieri ( UNCSV, LAPAR, PRO AGRO ) au făcut un lobby puternic, în mediul politic și în presă pentru adoptarea acestei propuneri legislative.

Inițiativa legislativă a primit aviz favorabil din partea Consiliului Social și Economic și din partea Consiliului Legislativ, dar a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Camera sesizată. Camera Deputaţilor este însă for decizional.

G4Food amintește că o inițiativă de modificare a Codului Civil pentru fixarea duratei minime a contractului de arendă la 7 ani a mai fost adoptată de Camera Deputaților, în 2023, dar legea a fost contestată de USR la Curtea Constituțională. CCR a declarat legea neconstituțională, pe motiv că a fost promovată cu caracter ordinar, nu organic, așa cum este cerut de regimul juridic general al proprietății, care trebuie reglementat prin lege organică.

CCR a motivat atunci că ”Durata minimă de 7 ani instituită de legiuitor pentru încheierea validă a unui contract de arendare determină calificarea acestui contract, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare nemodificate de legea criticată, drept un act de dispoziție, expresie a dreptului proprietarului de a dispune material și juridic de terenul său. Acest efect al legii criticate are implicații semnificative asupra regimului juridic general al dreptului de proprietate privată și asupra unei categorii de terenuri deosebit de importante ca întindere și ca valoare economică în România, respectiv terenuri agricole situate în extravilan, și ar fi impus adoptarea legii criticate ca lege cu caracter organic, nu ca lege cu caracter ordinar, întrucât regulile ce configurează regimul lor juridic de înstrăinare (transmiterea folosinței prin contractul de arendare) se circumscriu și influențează regimul juridic general al proprietății, reglementat prin lege organică (a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 432 din 5 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1047 din 28 octombrie 2022, paragrafele 43 și 45).

Inițiativa a fost reluată de PSD și a ajuns să fie adoptată din nou de Camera Deputaților, care, de data aceasta, a promovat legea cu caracter organic. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *