Nu mai puțin de 86 de ofertanți au depus solicitări de a participa la licitația pentru a asigura masa în cadrul programului Școală după Școală, anunță Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, pe contul său de Facebook. ”Avem câte doi sau trei operatori economici pe ofertă, vorbim de sute de verificări ce tebuie făcute și de analizat 86 de oferte. Chiar dacă am lansat licitația încă de la începutul verii, este imposibil pentru comisia de achziție publică să verifice toate ofertele, toți agentii economici și să atribuie contractul mai repede de luna decembrie”.
În această situație, primăria a decis să aloce fonduri fiecărei unități de învățământ care dorește să deruleze programul, iar procedurile de achiziții să fie derulate de acestea, în conformitate cu nevoile proprii.
”Cadrele didactice vor fi plătite, inclusiv acolo unde se dorește demararea programului (începând cu 1 octombrie) și masa nu va fi momentan (pentru o săptămână, maxim două) asigurată. Pentru acea scurtă perioadă de timp părinții vor trebui să-i trimită la școala pe cei mici cu un sandviș sau două în plus”, a precizat edilul.
Impactul bugetar anual pentru acest program derulat de Primăria Sectorului 6 este de aproximativ 41 de milioane de lei. Programul se derulează în unitățile de învățământ care au solicitat și care pot asigura spații și cadre didactice pentru buna sa funcționare.