Argeș: Două persoane au fost rănite, joi dimineaţă, în urma unei explozii produse în bucătăria unei case

incendiu, ferma oi ,vaci, ferma din arad distrusa de incendiu Foto: IGSU

Două persoane au fost rănite, joi dimineaţă, în urma unei explozii produse în bucătăria unei case din comuna argeşeană Lunca Corbului, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii de la Secţia Costeşti au intervenit cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.

„Este vorba despre o explozie, neurmată de incendiu, produsă în bucătăria locuinţei. În urma deflagraţiei, au rezultat două victime, conştiente, preluate de paramedicii SMURD”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

Una dintre victime, o femeie în vârstă de aproximativ 75 de ani, prezenta arsuri la nivelul feţei şi al picioarelor. În urma evaluării, ea a fost transportată la spital.

A doua victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, suferise arsuri la nivelul feţei. După ce a primit îngrijiri medicale, el a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a exploziei ar fi, conform primelor verificări, scăpările de gaze combustibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *