Autorităţile din Mayotte s-au grăbit marţi să livreze alimente şi apă locuitorilor afectaţi de ciclonul devastator care a lovit regiunea în weekend, în încercarea de a preveni foametea, bolile şi acţiunile ilegale care se răspândesc în acest teritoriu francez de peste mări, transmite AFP, transmite Agerpres.
Sute sau chiar mii de persoane ar fi putea fi decedate în urma ciclonului Chido, potrivit autorităţilor. Furtuna a devastat regiuni extinse ale arhipelagului din estul Africii, cel mai sărac teritoriu de peste mări al Franţei.
Deoarece numeroase zone sunt încă inaccesibile, ar putea dura câteva zile până la stabilirea amplorii pagubelor materiale şi a bilanţului deceselor.
Până în prezent, au fost confirmate 22 de decese şi peste 1.400 de persoane au fost rănite, a declarat Ambdilwahedou Soumaila, primarul capitalei Mamoudzou, pentru postul Radio France Internationale (RFI), marţi dimineaţă.
“Prioritatea rămâne astăzi apa şi hrana“, a precizat Soumaila. “Există oameni care din păcate au murit, (iar) cadavrele încep să se descompună, ceea ce poate crea o problemă sanitară”, a adăugat oficialul.
“Nu avem electricitate. Când se lasă noaptea, sunt oameni care profită de această situaţie”, a subliniat primarul.
Echipele de intervenţie au căutat supravieţuitori printre dărâmăturile barăcilor doborâte de vântul care a suflat cu 200 km/h.
Mai multe persoane au fost salvate în Mamoudzou, a declarat pentru Reuters Sitti-Rouzat Soilhi, ofiţer de comunicare al primăriei, adăugând că peste 700 de membri ai personalului de securitate au fost mobilizaţi pentru a-i ajuta pe locuitori şi a spori măsurile de securitate.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni seara, după o reuniune de urgenţă a cabinetului, că va vizita Mayotte în “zilele următoare”.
Mayotte este o destinaţie majoră pentru imigranţii fără documente din insulele Comore din apropiere şi s-a confruntat cu tulburări în ultimii ani. Peste trei sferturi dintre cei aproximativ 321.000 de locuitori trăiesc în sărăcie relativă.
Chido a fost cea mai puternică furtună care a lovit Mayotte în mai bine de 90 de ani, potrivit serviciului francez de meteorologie Meteo France.