Autoritatea pentru protecţia consumatorilor din Olanda va demara o anchetă ce privește preţul alimentelor în supermarketuri

Cameră de supraveghere în magazin alimentar ID 78961718 © Kittipong Jirasukhanont | Dreamstime.com

Autoritatea pentru protecţia consumatorilor din Ţările de Jos a anunţat joi că a demarat o investigaţie cu privire la politicile de preţuri ale supermarketurilor olandeze, după ce în presă au apărut articole conform cărora alimentele din Ţările de Jos sunt mai scumpe decât în ţările vecine, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

La începutul acestui an, ONG-ul Consumentenbond a informat că analizele sale au arătat că preţurile din supermarketurile din Germania sunt, în medie, cu aproximativ 15% mai mici decât cele din Olanda.

Autoritatea pentru protecţia consumatorilor a precizat că ancheta sa va examina marjele de profit ale furnizorilor şi ale comercianţilor cu amănuntul, precum şi diferenţele de preţ între Ţările de Jos şi ţările vecine. De asemenea, autoritatea va analiza dacă blocajele de pe piaţă sunt de vină pentru preţurile mari la alimente.

“Dacă furnizorii împiedică supermarketurile să achiziţioneze produse la preţuri mai mici sau dacă concurenţa între supermarketuri este insuficientă, acest lucru poate duce la preţuri mai mari”, a explicat autoritatea de supraveghere.

Dacă va fi nevoie, Autoritatea poate recomanda modificări legislative sau poate lua măsuri de aplicare a legii împotriva celor care încalcă regulile pieţei. Rezultatele anchetei sunt aşteptate să fie publicate în vara anului viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *