Un studiu sugerează o posibilă legătură între anumiţi emulsifianţi şi riscul de diabet / Aceștia sunt aditivii cel mai des utilizaţi în industria alimentară

diabet

Consumul frecvent al anumitor emulsifianţi pare să fie asociat cu un risc mai ridicat de diabet, sugerează un studiu amplu publicat miercuri, a cărui metodologie face însă obiectul mai multor critici, transmite AFP, transmite Agerpres.

„Consumul anumitor aditivi alimentari emulsifianţi ar fi asociat cu un risc crescut de diabet de tip 2”, se arată într-un comunicat emis de Institutul francez de sănătate şi cercetare medicală (Inserm), care a contribuit la studiul publicat în Lancet Diabetes & Endocrinology.

Emulsifianţii (emulgatorii) sunt aditivii cel mai des utilizaţi în industria alimentară. Aceştia se regăsesc în numeroase produse alimentare, scopul lor fiind acela de a îmbunătăţi textura şi consumul.

Cercetarea a fost realizată în Franţa, în cadrul unui aşa-numit studiu de cohortă. Această metodă constă în monitorizarea unui grup de subiecţi timp de mai mulţi ani, observând ce patologii dezvoltă în timp ce sunt evaluaţi mai mulţi factori asociaţi stilului lor de viaţă.

Cohorta în cauză, numită Nutrinet, monitorizată în special de Inserm, a inclus aproximativ 100.000 de adulţi care au fost observaţi timp de aproximativ 15 ani. Această monitorizare a dat deja naştere la numeroase studii, unele sugerând o asociere între consumul de îndulcitori şi apariţia bolilor cardiovasculare sau a cancerelor.

De această dată, cercetătorii au ajuns la concluzia că apariţia diabetului de tip 2 era mai frecventă atunci când erau consumate deseori alimente care conţineau emulsifianţi, precum caragenan sau gumă xantan.

Cu toate acestea, ca şi în cazul studiilor precedente efectuate de aceeaşi echipă, concluziile acesteia au fost primite cu prudenţă de alţi cercetători, care au subliniat câteva limitări în ceea ce priveşte metodologia.

Acestea, unele admise chiar de autori, sunt parţial asociate cu însuşi principiul unui studiu de acest tip, numit observaţional: nu permite stabilirea unei relaţii directe cauză-efect între consumul acestor aditivi şi apariţia diabetului.

Nici măcar nu este clar dacă riscul de diabet este asociat întocmai cu acest consum al respectivilor emulsifianţi, după cum a subliniat epidemiologul Gunter Kuhnle, specialist în nutriţie, într-o reacţie publicată marţi în Science Media Center din Marea Britanie.

„Acest studiu este susceptibil să demonstreze o asociere între diabet şi alimentele care conţin de obicei anumiţi emulgatori, însă nu o asociere cu aceşti emulsificatori în sine”, a notat el. Şi, în orice caz, „amploarea efectelor este foarte mică”, a adăugat Kuhnle.

Sursa foto: Pixabay/TesaPhotography

Citește și: Stilul de viață și alimentația nesănătoasă ne predispun la diabet / OMS avertizează: În următorii 10 ani, creștere exponențială în România

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *