Odată cu căldura verii, crește pofta de ceva răcoritor, însă cu complicitatea porțiilor generoase și a zaharuri ascunse, înghețata și salatele de fructe pot deveni adevărate bombe calorice. Iată câteva date utile pentru a face alegeri în cunoștință de cauză. Este una preferabilă celeilalte?
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Plăcute, răcoritoare și înșelătoare
Pe fondul temperaturilor ridicate, vara ne refugiem în preparate reci, de regulă cam pe la jumătatea după-amiezii sau după masa de seară, ca un mic răsfăț înainte de culcare, după o zi lungă și exagerat de caldă. De cele mai multe ori, unii dintre noi aleg chiar o înghețată sau o salată de fructe în locul mesei de prânz. Le considerăm aliați ai siluetei – rapide, ușoare, gustoase, și înlocuind o masă în adevăratul sens al cuvântului.
Totuși, fie că e vorba de fructe bogate în zahăr sau de înghețate cremoase, și porții generoase din ele, nivelul caloric poate crește fără să ne dăm seama. A încercat să aducă o serie de clarificări pe subiect portalul gastronomic italiaatavola.net, cu ajutorul nutriționiștilor. Pornind de la simpla considerație că nu toate fructele sunt la fel, iar între un sorbetto, o granita și o înghețată cu cremă diferențele calorice sunt semnificative.
Fructe și legume: atenție la caloriile ascunse
Fructele și legumele sunt adesea puse pe același plan, dar nu sunt identice. Fructele conțin zaharuri și calorii care variază în funcție de tip:
-
Bananele au mai multe calorii decât piersicile.
-
Strugurii sunt mai calorici decât pepenele roșu.
Dacă mai adăugăm zahăr, fructe confiate sau sirop, aportul caloric crește rapid. La fel cum se întâmplă când alegem o înghețată cu cremă în locul unei granite. Înghețata cu cremă conține zaharuri și grăsimi provenite din lapte, smântână și ouă, în timp ce granita, pe bază de apă și fructe, rămâne o alegere mai ușoară, deși nici ea nu e lipsit complet de calorii.
Câte calorii are, de fapt, o salată de fructe?
Presupunem că preparăm o porție de salată de fructe din măr, banană, pară, kiwi, struguri, portocală, , cireșe confiate, fructe din compot și puțin zahăr adăugat. O porție poate ajunge să depășească ușor 3000 kcal, ceea ce presupune mai bine de o oră de mers pe jos pentru a le consuma, sau 30 de minute de alergare, mers pe bicicletă sau înot.
Nucile adaugă grăsimi și calorii, iar fructele confiate și cele din compot, plus zahărul suplimentar, transformă un bol aparent sănătos într-o masă completă în miniatură.
Dacă însă optăm pentru o salată de fructe mai ușoară, de exemplu din piersici, fructe de pădure, portocală, pepene roșu, pepene galben, caise, ananas și suc de portocală în loc de zahăr, caloriile la o porție medie coboară sub 100 kcal. Pentru al căror consum e nevoie de undeva în jur de 20 de minute de mers pe jos sau 10 minute de activitate fizică mai intensă.
Această variantă conține fructe bogate în apă, gustoase și mai puțin calorice — perfecte pentru a satisface pofta de ceva răcoritor fără să încarce aparatul digestiv.
Înghețată, granita sau sorbetto?
La capitolul înghețată, lucrurile se complică: o înghețată cu cremă sau cu ciocolată are undeva în jur 480 kcal, corespunzător unei porții de 200g. Pentru care e nevoie de un efort de aproape 120 de minute de mers sau 50 de minute de alergare sau înot. Cremele nu doar că sunt mai calorice prin cantitatea de zahăr pe care o conțin, dar sunt și bogate în grăsimi, ceea ce le crește valoarea energetică totală.
Dacă însă luăm în discuție un sorbetto sau o granita cu fructe – sunt similare, doar că sorbetto e mai înghețat, o porție de 200 g presupune circa 240 kcal, care necesită 60 de minute de mers pe jos sau undeva în jur de jumătate de oră de efort intens. Comparabil cu prima variantă de salată de fructe.
Spre deosebire de înghețată, o granita sau un sorbetto nu conțin grăsimi, au mai puțin zahăr adăugat și valorifică dulceața naturală a fructelor. Totuși, trebuie luat în calcul în bilanțul caloric al zilei.
