foto Pexels.com/@Karan Mridha
Piperul și șofranul erau importate la nord de Dunăre și peste Carpați, în Transilvania, încă din sec. XV, potrivit unor informații prezente în acte domnești publicate în colecția Documenta Romaniae Historica, B Țara Românească, vol I.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Voievodul Dan al II-lea, într-un document datat 23 octombrie 1422, le poruncește vameșilor din Prahova să perceapă de la negustorii brașoveni taxele pe care le fixase deja Mircea cel Bătrân, printr-un privilegiu domnesc. Printre mărfurile enumerate în hrisovul respectiv sunt menționate și cele două condimente exotice, piperul și șofranul:
”Și de la marfa ce este de peste mare, fie piper sau șofran ( … ) din 30, 1” ( bani, n.m. ).
Informația este prețioasă pentru istoria gastronomiei nord-dunărene. Este limpede că piperul și șofranul din căruțele negustorilor brașoveni ajungeau, după ce treceau de vama din Prahova, în Brașov, unde erau comercializate celor dispuși să plătească un preț cel mai probabil … piperat.
Sătenii din împrejurimi, iobagi sau oameni liberi, cred că nu erau doritori de astfel de coloniale. De unde și expresia rimată: ”Nu știe țăranul ce este șofranul”.
Cele două coloniale reapar menționate, tot într-un document emis de cancelaria voievodului Dan al II-lea, în 10 noiembrie 1424, cu referire la orășenii din Târgoviște, care primesc permisiunea să facă negoț în toată țara ( Țara Românească, n.m. ) și vama să o plătească în urbea lor. Printre mărfurile tarifate, regăsim piperul și șofranul. Vama trebuie să fie ”cum ați dat în zilele vechilor domni, astfel și acum”.
Rezultă din ambele documente că piperul și șofranul erau importate de negustorii brașoveni și de cei munteni, din Târgoviște, anterior anilor 1422 și 1424, ”din zilele vechilor domni”, ceea ce ar putea conduce la ideea că aceste mărfuri alimentare prețioase au ajuns la nord de Dunăre și peste Carpați înaintea anului 1400, adică în zorii formării statului medieval Țara Românească.
Transilvania făcea deja parte din regatul Ungariei, cu siguranță burghezii sași și nobilimea maghiară formaseră mai dinainte clientela pentru astfel de coloniale, aduse ”de peste mare”.
Documentul emis în octombrie 1422, cu referire la negustorii brașoveni, conține informații și despre alte alimente transportate prin vama Prahova: ”maja de crap, fie pește mare, fie mic”, ”maja de morun”, ”maja de vită, de berbec și de porc”, ”burduful de brânză”.
Hrisoavele domnești emise de Mircea cel Bătrân cu privire la proprietarii unor moșii relevă o serie de produse agroalimentare importante în acea vreme.
Într-un act emis în 27 iunie 1387, prin care domnitorul întărește mănăstirilor Tismana și Vodița daniile făcute de predecesorii săi ( Radu I, tată, și Dan I, frate ), sunt menționate: ”10 burdufuri de brânză”, ”10 cașcavale”, ”8 pescării”, ”nucii și cu livezile”, precum și ”mori în Bistrița”.
De semnalat că în singurul document din secolul XIII ( 2 iunie 1247 ) prezent în colecția menționată mai sus – este vorba de Diploma Cavalerilor Ioaniți, emisă de regele Ungariei, Bela al IV-lea – sunt făcute trimiteri la ”semănături”, ”pășuni pentru vite și oi”, ”pescăriile de la Dunăre și iazurile de la Celeiu”.
Într-un act din 20 mai 1388, prin care oferă mănăstirii Cozia, ctitoria sa, mai multe moșii, domnitorul menționează și: ”220 de găleți de grâu, 10 buți de vin, 10 burdufuri de brânză, 20 de cașcavale și 10 burdufuri de miere”, precum și ”o moară la Râmnic”.
Principalele produse agricole consemnate în documentele domnești, emise în cursul secolelor XIV – XV, erau: peștele, brânza/cașcavalul, carnea de vită/porc/oaie, mierea, vinul, grâul ( porumbul a fost introdus în cultură mai târziu, spre sfârșitul secolului al XVII-lea ).
