O rețea de hoți a dat mai multe lovituri, în ultimele zile, în zona Fetești, județul Ialomița, de unde au fost furați aproximativ 50 de tamburi sau componente ale acestora de la mai mulți fermieri. Unul dintre păgubiți și-a căutat echipamentele pe site-ul OLX.ro și a descoperit anunțuri publicate de un vânzător din Lungulețu, județul Dâmbovița, la circa 200 de kilometri distanță de ferma sa. Prețul cerut era de câteva ori mai mic decât cel al echipamentelor achiziționate legal, cu acte, notează Profitul Agricol.
Fermierul l-a contactat pe vânzător sub pretextul că este interesat de achiziție, a obținut mai multe informații relevante, apoi a depus plângere la Poliție. Individul a fost reținut pentru câteva ore și eliberat ulterior. A declarat că a cumpărat tamburii de la o altă persoană, care, la rândul ei, i-ar fi achiziționat de la altcineva.
Deși Poliția avea dovezi că tamburii sunt furați (unele serii de identificare nu fuseseră șterse), suspectul nu a fost arestat. Mai mult, marfa nu a fost confiscată în totalitate. În ziua în care a fost eliberat, jurnaliștii l-au contactat telefonic pentru a verifica dacă își continuă activitatea infracțională. Răspunsul: da. A fost posibilă chiar negocierea prețului pentru unele componente de tamburi.
Fermierul păgubit, care credea că vânzătorul se află în custodia autorităților, a fost informat despre această continuare a activității. A doua zi, audiat ca martor, i-a întrebat pe polițiști de ce permit suspectului să vândă în continuare bunuri furate. Polițiștii au părut surprinși, dar fermierul le-a prezentat dovada: a sunat din nou suspectul și a negociat achiziția.
Chiar și așa, individul este în continuare în libertate, iar cele cinci anunțuri ale sale, cu zeci de componente de tamburi – inclusiv aspersoare, tunuri și cărucioare – sunt în continuare active pe platforma online. Redacția Profitul agricol nu a publicat, deocamdată, numele persoanei vizate, deoarece ancheta este în desfășurare, dar anunță că va urmări evoluția cazului și va reveni cu informații suplimentare.
Site-urile de anunțuri sunt invadate și de oferte pentru pesticide furate sau contrafăcute
Problemele nu se opresc aici. Site-urile de anunțuri sunt invadate și de oferte pentru pesticide furate sau contrafăcute. Fenomenul a fost semnalat încă de anul trecut, însă situația persistă. Conform legislației actuale, vânzarea de pesticide trebuie să se realizeze exclusiv prin rețele autorizate, cu respectarea normelor de siguranță, mediu, comerț și fiscalitate. Teoretic, anunțurile care nu respectă aceste condiții ar trebui eliminate. În realitate, nu se întâmplă așa.
Un cunoscut site de anunțuri susține că utilizează un filtru automat care blochează anunțurile neconforme, iar cele care scapă ar fi eliminate la sesizarea utilizatorilor. Însă jurnaliștii au demonstrat că acest filtru fie nu există, fie nu funcționează în cazul pesticidelor contrafăcute. Mai grav, chiar și când este sesizat un operator uman, nu se iau măsuri. Anunțurile nu sunt gratuite, iar platformele câștigă sume importante din postarea și promovarea acestora, ceea ce explică lipsa acțiunilor de eliminare a celor ilegale.
„În acest moment, nu avem temeiul legal pentru a verifica mediul online”
Romeo Șoldea, directorul Autorității Naționale Fitosanitare, explică: „În acest moment, nu avem temeiul legal pentru a verifica mediul online. Știm că sunt mulți cei care operează pe piața neagră și pe aceștia îi vom și ținti în perioada următoare. Mai întâi, însă, avem nevoie de noua legislație, a cărei adoptare a fost amânată după alegeri, din păcate, în urma demisiei Guvernului. Ordonanța de urgență care actualizează comercializarea produselor fitosanitare a fost finalizată și avea toate avizele necesare. În acest normativ este reglementat inclusiv comerțul online și vom avea instrumentul necesar pentru a verifica anunțurile de pe platforme precum OLX”.
Pe piața reglementată, majoritatea distribuitorilor autorizați respectă legea, însă lipsa unei intervenții ferme în zona gri a internetului întreține și alimentează comerțul ilegal cu echipamente agricole furate și inputuri contrafăcute.