Gustările între mese: românii le iau în primul rând de poftă/Alte motive: dorința de a obține energie suplimentară și necesitatea de a potoli foamea

gustari, mese, tineri, fructe Foto: Pixabay

Principalul motiv pentru care românii iau o gustare între mese este pofta (65%), urmată de dorința de a obține energie suplimentară (31%) sau necesitatea de a potoli foamea (28%), relevă cel mai recent studiu dat publicității de Reveal Marketing Research, citat de

Studiul a avut ca scop analiza detaliată a obiceiurilor și preferințelor românilor în ceea ce privește consumul gustărilor între mese, un comportament alimentar des întâlnit în viața de zi cu zi. Astfel, 39% dintre români consumă gustări între mese zilnic, în special femeile (45% comparativ cu 33% în cazul bărbaților), iar 41% le aleg de câteva ori pe săptămână.

Gustările sănătoase sunt preferate într-o măsură mai mare de persoanele de peste 55 de ani (46%), o categorie cunoscută pentru interesul crescut față de un stil de viață mai sănătos, precum și de cei din mediul urban (40% comparativ cu 32% în mediul rural).

Referitor la obiceiurile de cumpărare a gustărilor, 60% dintre români le planifică atunci când merg la cumpărături, iar 40% le achiziționează spontan sau din impuls. În plus, majoritatea preferă să le cumpere din supermarketuri/hypermarketuri (72%) și în mai mică măsură din magazinele de proximitate (20%).

O analiză mai detaliată relevă faptul că pofta este o motivație mult mai puternică pentru tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse între 18-24 ani (79%), în timp ce persoanele cu vârste între 35-44 ani sunt mai preocupate de aspecte funcționale, precum necesitatea de a obține energie suplimentară pe parcursul zilei (35%).

În percepția românilor, cele mai sănătoase gustări sunt fructele proaspete (73%), mixul de nuci și fructe uscate (49%), iaurtul grecesc cu nuci sau semințe (33%), smoothie-urile (20%) și chipsurile de legume coapte (17%).

O tendință semnificativă este interesul în creștere al românilor pentru gustările cu beneficii specifice, precum energie sau imunitate, care sunt apreciate în mare și foarte mare măsură de 34% dintre aceștia.

Cei mai interesați de această categorie sunt persoanele cu vârste între 35-44 de ani (38%), cei cu venituri mai mari de peste 4000 RON (44%) și locuitorii din mediul urban (37% față de 30% în mediul rural). Această tendință poate fi explicată printr-o conștientizare tot mai mare a importanței unui stil de viață sănătos, în special în rândul celor cu venituri mai mari și care locuiesc la oraș, unde accesul la informații și produse sănătoase este mai facil.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfășurat online în perioada 2-8 octombrie 2024 pe un eșantion reprezentativ pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban și mediul rural. Mărimea eșantionului a fost de 1.029 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *