Rețetele Juanitei. Papanași fierți ca în Ardeal. O bunătate fără prăjeli și zahăr. Desertul ideal pentru pofticioși mici și mari

papanasi Foto: G4Food

Copiii cer papanași, când mergeți cu ei la restaurant vor papanași. Desertul românesc prin excelență, papanașul este un aluat cu brânză de vaci, prăjit în ulei. Și care absoarbe mult ulei, motiv pentru care nici nu îi gătești acasă și strâmbi din nas și la restaurant când auzi solicitări de desert prăjit. Dar ce ai zice de niște papanași fierți?

Mama ne făcea când eram mici, învățase rețeta de la soacra brașoveancă. Și cum ulei nu se prea găsea pe vremea aceea, fierbea sau cocea tot ce era găteală.

Papanasii fierți se prepară în Ardeal, variantele sunt nenumărate. Unii le pun mai mult zahăr, alții doar puțin (ca mine), unii nu le pun deloc. Unii îi tăvălesc prin pesmet, alții îi lasă ”dezbrăcați”. Dar toți au topping de smântână și dulceață, aici fiind punctul lor comun cu papanașii prăjiți. Dacă vreți este o altă formă de gălușcă. Și desigur, există rețete de papanași cu griș și altele cu făină. Cum bine știm în Ardeal găluștele de toate felurile sunt la ordinea zilei, o tradiție culinară ”furată” de la austro-ungari.

Ingrediente pentru papanași

papanasi
Foto: G4Food

Pentru aluat

450 de gr de brânză de vaci

2 linguri zahăr pudră (poți pune și alt fel de îndulcitor sau deloc, pentru că vei pune dulceață)

1 plic de zahăr vanilat

150-170 de gr de griș (sau cum se zicea pe vremuri, cât cuprinde)

2 ouă (medii)

sare, coajă de lămâie sau portocală (sau amândouă).

Pentru crustă

30-50 de grame de unt

100 de gr de pesmet

2 linguri de zahăr

Plus smântână și dulceață.

Preparare

Brânza de vaci se lasă la scurs (varianta pentru leneși) sau se stoarce bine într-un tifon. Ideal, să nu fie din cea cu 0% grăsime. Eu am lasat-o (uitat-o, mai bine zis) în frigider 2 zile, În sită, cu o farfurie presată deasupra și s-a stors perfect. Nu folosiți perle de brânză, ricotta, mato, cottage, că acestea nu sunt brânză de vaci.

Am amestecat bine brânzica noastră cu coajă de lămâie, sare, zahăr și zahăr vanilat. Am pus ouăle. Apoi am încorporat grișul, cantitatea minimă. Dacă masa de aluat e moale (de pildă ouăle sunt mai mari sau brânza mai zemoasă), mai puneți griș. Trebuie să poată fi modelat.

papanasi
Foto: G4Food

Acoperim și lăsăm până pregătim restul. În acest fel, grișul se va umfla și va absorbi lichidul. Ca la găluște.

Separat punem o oală cu apă și sare la fiert. Într-o tigaie topim untul, adăugăm pesmetul și zahărul și prăjim câteva minute, până prinde culoare. Amestecați tot timpul să nu se ardă.

Când pesmetul e gata, îl dăm de-o parte. Iar când apa clocotește începem să formăm papanașii și să-i punem în oală. Umezim permanent mâinile, pentru ca modelajul să fie simplu. Îi puteți face bile, forme aplatizate, cu gaură în mijloc, cum vă place. Eu i-am facut biluțe. Au ieșit 25 de bucăți, nu prea mari. I-am așezat în apa clocotind unul lângă altul, de la margine spre centrul oalei, în sensul acelor de ceasornic. Atunci când îi scoatem facem același periplu, astfel vor avea timp de fierbere egal.

Inițial, papanașii se vor așeza pe fundul oalei, dar în câteva minute veți vedea că se ridică la suprafață. Reducem focul la mediu și acoperim cu un capac, lăsând puțin spațiu să iasă aburul. După câteva minute, vom scutura oala sau îi vom împinge cu grijă cu o lingură, pentru a se răsuci și a fierbe pe toate părțile. După încă 3-4 minute sunt gata.

papanaai
Foto: G4Food

Îi scoatem cu o strecurătoare și îi așezăm prin pesmet, rostogolindu-i bine pentru a lipi crusta pe toate părțile.

Montarea papanașilor

Într-un castronel se pun 1-2 linguri smântână, deasupra 3-4 papanași. Peste, așezăm cu generozitate 1-2 linguri de dulceață (cea de afine este tradițională la papanași). Eu am pus dulceață de căpșuni de casă.

papanasi
Foto: G4Food

Poftă bună!

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *