Fără ovine la Festivalul „Coborâtul oilor” de la Loman, din cauza Pestei Micilor Rumegătoare / Decizia a fost criticată de preşedintele Consiliului Județean Alba

ovine, festival, Alba, Loman foto: G4Media

Festivalul Folcloric Pastoral „Coborâtul oilor” de la Loman, județul Alba, se desfășoară duminică, 8 septembrie, în absența ovinelor, în contextul apariției Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) în România, transmite G4Media, care citează Agerpres. Decizia a provocat nemulțumirea președintelui Consiliului Județean (CJ) Alba, liberalul Ion Dumitrel.

„‘MULȚUMIM’ ministrului Agriculturii, întrucât sub amenințarea lui am sărbătorit ‘COBORÂTUL OILOR’ fără oi! Oricât de vitrege ar fi condițiile impuse, vom susține și vom duce mai departe aceste frumoase tradiții strămoșești, alături de oamenii de aici și crescătorii de animale din Alba și din toată țara, împotriva voinței unora”, a scris Ion Dumitrel pe pagina sa oficială de Facebook.

Organizat în localitatea din Alba cu cel mai mare număr de oi, Festivalul Folcloric Pastoral „Coborâtul oilor”, ajuns la ediția a XII-a, a avut loc duminică doar în prezența crescătorilor de ovine din Munții Sebeșului, în contextul în care în mai multe județe din țară au fost înregistrate zeci de focare de PMR.

Organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine Săsciori, COOP Miorița Oacheșe, COOP Laz-Căpâlna, în parteneriat cu Primăria comunei Săsciori și CJ Alba, festivalul avea incluse în programul inițial, la fel ca în anii trecuți, o expoziție a crescătorilor de ovine și un târg de berbeci, care au fost anulate.

Din cauza pericolului legat de PMR, la final, în prezența unui public numeros, inclusiv politicieni din Alba, a avut loc doar târgul de produse tradiționale, prezentarea unor obiceiuri și tradiții pastorale și un spectacol folcloric.

Președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, a declarat, miercuri, la Timișoara, că în august a avut loc în România o vizită a unei delegații de la Comisia Europeană, ai cărei experți au afirmat, în raport, că serviciile veterinare române și-au făcut treaba, iar singura modalitate de eradicare a bolii de pe teritoriul României este de a limita mișcarea animalelor.

În 1 august, ministrul agriculturii, Florin Barbu, împreună cu președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, s-au întâlnit cu reprezentanții federațiilor și asociațiilor de creștere a ovinelor pentru a identifica soluții în vederea stopării răspândirii Pestei Micilor Rumegătoare, prilej cu care cei doi oficiali le-au solicitat crescătorilor de ovine să ia toate măsurile care se impun, respectiv oprirea mișcării animalelor pentru o perioadă în vederea eradicării bolii.

Potrivit DSVSA Alba, târgurile de animale din județul Alba au fost închise, începând cu data de 3 august, pe termen nelimitat, măsură luată pe fondul diagnosticării PMR care a apărut în mai multe județe din țară.

G4Food reamintește că ANSVSA, Ministerul de Interne și Ministerul Agriculturii au emis recent un ordin comun prin care mișcarea ovinelor este suspendată timp de 30 de zile.

Pesta nu afectează oamenii, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Citește și Circulația micilor rumegătoare, suspendată pentru 30 de zile prin ordin al Ministerului de Interne, Ministerului Agriculturii și ANSVSA. Cum și în ce situații sunt posibile deplasările excepționale

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *