”Familia Tică din comuna Poienarii de Muscel deţine o suprafaţă agricolă de 11 ha, acoperite în mare parte cu livezi şi fâneţe. Recent, au reuşit să câştige un proiect finanţat din fonduri europene, pentru a înfiinţa o plantaţie de mur şi a introduce în reconversie o suprafaţă de peste 1 ha de livadă. Valoarea proiectului: 15.000 de euro”, potrivit unui reportaj publicat de revista-ferma.ro.
”Am plantat puieţi de prun, soiurile Anaşpet ( Anna Spath, n.n. ) şi Tuleu, cumpăraţi de la Mărăcineni şi Aiud. Livada am înfiinţat-o în 2016, în 2017 am primit banii, acum aşteptăm să intre pe rod, în 2021”, spune Doina Tică. Desigur, pe deal supravieţuieşte şi livada veche de pruni, vreo 4 ha. Localnicii obişnuiesc să scoată puieţii de prun răsăriţi spontan prin grădini sau la marginea acestora, ”în gard”, cum spun ei, şi să-i replanteze pe rânduri, ca să obţină o livadă nouă. Prin urmare, livezile autohtone nu sunt formate în mare parte din soiuri foarte valoroase. Ce-i drept, puieţii răsăriţi spontan şi replantaţi de gospodari sunt deja aclimatizaţi şi, prin urmare, mai rezistenţi la intemperii, la boli şi la dăunători.
Femeia a lucrat în trecut în comerţul socialist, în cooperaţie, cum se numea pe atunci. După Revoluţie, s-a privatizat, a ţinut un magazin, dar s-a ocupat şi de terenurile recuperate după ce s-a desfiinţat CAP-ul. Doamna Tică face planurile și administrează terenurile familiei sale.
La Poienarii de Muscel a fost activă până după anii 2000 o exploatare minieră. Câteva generaţii de săteni au lucrat acolo. De pământurile agricole s-au ocupat mai puţin, deoarece câştigau din munca în subteran salarii bune.
În zilele noastre, „tinerii câştigă 1400 de lei pe lună, la o fabrică de cabluri din Câmpulung Muscel. Îi mai ajută părinţii sau bunicii lor cu pensia, care se ridică la 2500-3000 de lei, fiindcă au fost mineri. Satul este cam îmbătrânit, nu mai văd pe niciunul în sat care să facă pomicultură ca mine. De asta nu avem nici asociaţie agricolă locală. Nu aş avea cu cine să o constitui”, spune doamna Doina cu o oarecare amărăciune în glas.