VIDEO | Cum își formează copiii relația cu hrana. Alina Costache, psiholog: „Dacă mâncarea la noi acasă e rezolvarea la tot, e foarte ușor să înveți mecanismul”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Relația cu mâncarea începe să se contureze încă din primii ani de viață, iar copilul învață nu doar ce și când să mănânce, ci și ce rol poate avea hrana în gestionarea emoțiilor. Dacă dulciurile devin o recompensă după o supărare sau mâncarea este folosită pentru a aduce bucurie și alinare, copilul poate ajunge să asocieze hrana cu reglarea stărilor emoționale. Psihologul clinician și psihoterapeutul Alina Costache explică, la podcastul „Fântâna de sănătate”, o producție G4Food moderată de Tania Fântână, de ce mediul familial contează în formarea relației cu mâncarea și de ce primul pas pentru părinți este să-și înțeleagă propriile comportamente, fără să cadă în capcana vinovăției.

Relația copilului cu mâncarea începe înainte să poată vorbi despre nevoile sale

Felul în care un copil ajunge să se raporteze la hrană nu se construiește exclusiv în jurul meselor. Contează și modul în care adulții răspund nevoilor sale, felul în care gestionează emoțiile și mesajele pe care le transmit, uneori fără să-și dea seama.

Alina Costache atrage atenția că părinții au nevoie, în primul rând, să fie conștienți de propriile trăiri și comportamente pentru a putea înțelege mai bine ce se întâmplă cu cei mici.

„Ca părinți avem o responsabilitate și aș spune că prima responsabilitate pe care o avem este să cunoaștem ce se întâmplă cu noi, ca apoi să fim suficient de prezenți pentru copilul nostru și să recunoaștem cât mai aproape de realitate nevoia copilului.

El nu știe să o exprime, la fel cum am fost și noi la vremea respectivă. Nu are vocabular, nu are posibilitatea de a o exprima și nici noi nu putem să o ghicim. Cumva trebuie să o descoperim”, explică psihologul.

Ce învață copilul atunci când mâncarea devine răspunsul la orice emoție

Unul dintre mecanismele prin care se poate forma relația dintre hrană și emoții apare atunci când mâncarea este folosită frecvent pentru a schimba starea copilului. Dulcele oferit după o ceartă, de exemplu, poate deveni o asociere pe care acesta o preia și o repetă mai târziu.

„Dacă mâncarea la noi acasă e rezolvarea la tot, la bucurie, la tristețe, după o ceartă primești ceva dulce și așa mai departe, e foarte ușor să înveți mecanismul ăsta foarte simplu, la îndemână și foarte eficient”, spune Alina Costache.

Mecanismul poate părea firesc și poate funcționa pe moment. Însă, atunci când hrana ajunge să fie un răspuns obișnuit la emoții diferite, copilul poate învăța să o caute nu doar atunci când îi este foame, ci și când are nevoie de alinare sau de confort.

Copilul preia și relația părinților cu propriul corp

Influența familiei nu se limitează la modul în care este folosită mâncarea pentru a liniști sau recompensa. Copiii observă și felul în care adulții vorbesc despre hrană, diete și propriul corp.

Psihologul explică faptul că mediul cultural și preocupările celor din jur pot influența inclusiv felul în care un părinte ajunge să se raporteze la alimentație. Într-o comunitate în care dietele și preocuparea pentru o anumită siluetă sunt omniprezente, aceste teme pot ajunge să ocupe un loc important și în viața familiei.

„Evident că atunci când în contextul de viață, din punct de vedere cultural, există o cultură a dietelor, dacă în comunitatea în care trăiesc există această preocupare pentru o anume siluetă, pentru un anume tip de dietă, de nutriție, de hrană și așa mai departe, asta va face ca preocuparea mea ca părinte să fie îndreptată în această direcție.

Iar copilul, el este ca un burete. El absoarbe absolut tot ce se întâmplă în mediu, fără niciun fel de filtru. Și apoi, ulterior, aia este fundația dezvoltării lui”, explică Alina Costache.

Copilul poate observa, de exemplu, dacă mama este permanent nemulțumită de felul în care arată sau face frecvent remarci negative despre anumite părți ale corpului său. În timp, aceste mesaje pot influența felul în care copilul ajunge să privească propriul corp și alimentația.

„Dacă în comunitatea în care m-am născut toată lumea ținea dietă sau se preocupa pentru hrană, evident că mi se va părea că asta este normal. Sau o văd pe mamă că se uită în oglindă, e veșnic nemulțumită de ea, face diverse remarci foarte specifice legate de anumite părți ale corpului, nemulțumiri. Ajungem și noi cumva hipervigilenți la subiectul ăsta”, mai spune psihologul.