Adaosurile foarte mari aplicate vinului în restaurante pot determina consumatorii să renunțe la comandă și pot afecta, pe termen lung, chiar afacerea localurilor, susține Cezar Ioan. „În majoritatea restaurantelor vorbim de adaosuri de cel puțin trei ori față de prețul de achiziție la vin”, afirmă acesta în podcastul „Disputandum” realizat la G4Food de Cosmin Dragomir.
El face o distincție între mâncare și vin. În cazul preparatelor, prețul final trebuie să acopere materia primă, energia, personalul, echipamentele, pierderile tehnologice și produsele care nu mai pot fi vândute. În cazul unei sticle de vin cumpărate de restaurant, intervenția este mult mai redusă: depozitare, răcire, deschidere și servire. Din acest motiv, spune Cezar Ioan, clientului îi este greu să accepte un preț de trei ori mai mare decât cel pe care îl vede în magazine. Mai ales că telefonul îi permite să verifice imediat cât costă aceeași sticlă în retail.
Consecința poate fi renunțarea la vin și alegerea unei beri, a apei sau a unei alte băuturi mai accesibile. O parte a consumului se mută și acasă. Clienții pot comanda mâncare sau pot găti, apoi pot deschide o sticlă cumpărată din magazin la un preț considerabil mai mic. „Pentru HoReCa obișnuită este autodestructiv să pui adaosul de 300% la vin”, spune Cezar Ioan.
În opinia sa, problema nu este doar pierderea unei vânzări, ci și modificarea experienței pentru care oamenii aleg să meargă la restaurant.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți