Mâncatul în mașină a devenit un obicei tot mai frecvent în unele țări / Specialiștii spun că obiceiul reflectă ritmul alert al vieții moderne

Mâncatul în mașină a devenit un obicei tot mai frecvent în unele țări / Specialiștii spun că obiceiul reflectă ritmul alert al vieții moderne
FOTO: Magnific

Pauza de masă la masa din bucătărie pare să fie înlocuită tot mai des de o gustare luată în mașină. Un nou sondaj arată că peste jumătate dintre americani mănâncă în autoturism cel puțin o dată pe săptămână, iar specialiștii spun că acest comportament spune multe despre modul în care s-a schimbat stilul de viață modern.

Potrivit cercetării, realizate pe un eșantion de 2.000 de adulți de compania de cercetare OnePoll la solicitarea producătorului de produse de panificație St. Pierre, 53% dintre respondenți au declarat că iau masa în mașină cel puțin o dată pe săptămână. În medie, americanii mănâncă în autoturism de aproximativ trei ori pe săptămână, conform Fox News.

Lipsa timpului este principalul motiv

Cel mai frecvent motiv invocat este programul încărcat. Aproape patru din zece participanți (38%) spun că pur și simplu nu au suficient timp pentru a lua masa în altă parte. Alți 35% aleg să mănânce în mașină din comoditate, în timp ce 32% spun că apreciază liniștea pe care o găsesc în autoturism. Pentru 26% dintre respondenți, acesta este unul dintre puținele momente în care pot lua masa singuri, fără întreruperi.

Potrivit autorilor studiului, obiceiul este „modelat de programele aglomerate, dar și de micile ferestre de timp pe care oamenii și le creează pentru a se opri și a se bucura de mâncare, oriunde s-ar afla”.

- articolul continuă mai jos -

Prânzul este masa luată cel mai des în mașină

Sondajul arată că prânzul este cea mai frecventă masă consumată în autoturism. În același timp, fast-food-ul domină alegerile alimentare ale celor care mănâncă pe drum. Aproximativ 41% dintre respondenți aleg produse de tip fast-food, iar cele mai populare opțiuni sunt hamburgerii, sandvișurile și pizza. Deși 53% dintre participanți spun că preferă să mănânce la o masă, acasă, doar unul din cinci reușește să facă acest lucru de mai mult de trei ori pe săptămână.

Psiholog: mesele și-au pierdut rolul de moment de conectare

Psihologul Geri-Lynn Utter consideră că fenomenul reflectă o schimbare mai profundă decât simpla lipsă de timp. Potrivit acesteia, mesele aveau în mod tradițional loc în spații asociate cu familia, conversația și pauzele conștiente din timpul zilei. Astăzi, în schimb, ritmul alert al vieții face ca multe persoane să transforme mașina într-un loc în care își iau masa între două activități.

Specialista atrage atenția că mesele luate în grabă pot reduce ocaziile de socializare și de relaxare, elemente considerate importante pentru sănătatea psihică și pentru relațiile de familie.

Generația Z conduce clasamentul

Studiul mai arată că tinerii din generația Z sunt cei care mănâncă cel mai des în mașină, în medie de patru ori pe săptămână. Tot ei aleg cel mai frecvent pizza, hamburgerii și alte produse de tip fast-food.

Chiar dacă obiceiul este tot mai răspândit, cercetătorii spun că acesta ilustrează mai degrabă presiunea programelor zilnice decât o schimbare a preferințelor alimentare. Majoritatea oamenilor continuă să își dorească mese luate în liniște, la masă, însă nu reușesc întotdeauna să își facă timp pentru acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă