FOTO: Dreamstime/ Barbro Bergfeldt
Europa ar putea deveni și mai dependentă de importurile de soia, în contextul în care războiul comercial dintre Statele Unite și China reconfigurează echilibrul global al pieței agricole. Decizia Beijingului de a bloca importurile de soia americană a dus la redirecționarea fluxurilor comerciale și la apariția unui surplus uriaș de soia în SUA, o situație care, deși avantajează temporar Uniunea Europeană, poate genera efecte structurale pe termen lung, conform Euractiv.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
„Consumul de carne al Europei pur și simplu n-ar exista fără soia”, afirmă cercetătorul francez Olivier Antoine, autor al unei lucrări dedicate geopoliticii acestei culturi.
Europa, inundată de soia americană ieftină
După ce China a renunțat la importurile din SUA și s-a orientat către Brazilia, exporturile americane către Beijing s-au prăbușit de la 10 miliarde de euro în 2024 la zero în 2025. Pentru a sprijini fermierii americani, Washingtonul a căutat noi piețe, iar Bruxellesul a fost de acord să faciliteze importurile de soia din SUA, în baza unui nou acord comercial.
Astfel, Uniunea Europeană profită acum de oferta abundentă și de prețurile mici – un scenariu similar celui din 2018, când primele tensiuni comerciale dintre China și SUA au produs efecte similare.
Între iulie 2024 și iunie 2025, UE a cumpărat 14,5 milioane de tone de boabe de soia și 20,1 milioane de tone de șrot de soia (folosit în hrana animalelor), în principal din SUA și Brazilia.
„Un cadou otrăvit” pentru Europa
Deși fermierii europeni beneficiază momentan de costuri mai mici, situația „poate deveni o mișcare greșită pe termen lung”, avertizează Olivier Antoine. El atrage atenția că prețurile de import scăzute vor lovi și mai tare sectorul european al soiei, deja necompetitiv la nivel internațional.
În Franța, de exemplu, „producția de soia este, în medie, de o tonă la hectar, comparativ cu 3,5 tone la hectar în Brazilia”, spune cercetătorul.
Antoine subliniază că, în timp ce Beijingul a demonstrat că „poate spune nu Statelor Unite”, blocul european rămâne „structural dependent” de un număr mic de exportatori din America de Nord și de Sud.
„Consumul de carne al Europei pur și simplu n-ar exista fără soia”, reiterează acesta, amintind că această dependență își are originile în perioada de după al Doilea Război Mondial, când importurile – mai întâi din SUA, apoi din Brazilia – au alimentat creșterea industriei europene de creștere a animalelor.
Lecția Chinei: transformarea vulnerabilității în putere
Deși China este la rândul său puternic dependentă de soia (cumpărând 60% din producția mondială), Beijingul „a transformat o slăbiciune structurală într-o forță geopolitică”, explică Antoine.
Un rol esențial l-au avut investițiile masive ale Chinei în America Latină, care s-au intensificat după criza din 2018. „China nu doar că și-a diversificat sursele de import, dar a și extins Noile Drumuri ale Mătăsii în America de Sud”, investind în companii „din fiecare verigă a lanțului de aprovizionare”. Rezultatul: „acum dețin o influență considerabilă în industrie”.
Pentru a crea locuri de muncă și stabilitate, Beijingul importă soia brută și o procesează local. Europa, în schimb, cumpără în mare parte șrot de soia procesat, ceea ce înseamnă că valoarea adăugată rămâne în afara continentului.
Fără pârghii reale de influență
Pentru Uniunea Europeană, „singura pârghie este dacă să cumpere sau nu”, afirmă Antoine. Blocul „vrea să fie o putere normativă și să impună reguli, dar nu are nicio influență asupra producției sau asupra arhitecturii sistemului global al soiei.”
Ca soluție, expertul propune diversificarea surselor de aprovizionare, prin dezvoltarea unor parteneriate comerciale cu Ucraina sau prin activarea acordului UE-Mercosur cu statele sud-americane.
