Foto: G4Food
Într-un colț liniștit al Aragonului, la Alcañiz, oraș cu străduțe liniștite și un mic parc ce adună oamenii în jurul unui fântâni din vechime, povestea gastronomiei românești și spaniole se împletește într-un mod surprinzător. Aici, familia Cheres a transformat dorul de casă într-o afacere de succes, barul-restaurant Glorieta Bistro unde românii își pot savura mâncărurile tradiționale, iar spaniolii, pe lângă taps-urile lor obișnuite, descoperă gusturi noi, cu rădăcini în Maramureș și Banat.
Din Maramureș și Banat la Alcañiz în Spania
Daniel, originar din Maramureș, și Flori, din Banat, au ajuns în Spania la începutul anilor 2000. Ca mulți alți români, primii pași au fost dificili: munci sezoniere, construcții, agricultură, ani fără acte și sacrificii împărțite între prieteni care se ajutau unii pe alții. „Am stat la început mai mulți într-o casă, lucram doar unu-doi, dar împărțeam totul”, își amintește Daniel. Încet, viața s-a așezat: actele au venit, apoi un apartament propriu și, în cele din urmă, un vis comun – să creeze ceva al lor.
Primul pas în horeca a fost o piscină luată în chirie într-un sat apropiat, unde familia se ocupa de bar și bucătărie pe timpul verii. Deși Flori fugise ani la rând de bucătărie, atunci a descoperit că lucrând pentru tine, nu pentru un patron, experiența este cu totul diferită. Așa a prins contur aventura culinară a familiei Cheres.
De la început, meniul a inclus preparate românești. „Am pus mici, cârnați la grătar și câteva lucruri simple. Cu timpul, clienții au cerut mai mult, iar comunitatea românească din zonă ne-a sprijinit”, spune Flori. Astăzi, pe lângă tapas și preparate aragoneze, în local găsești sarmale, ciorbe, platouri cu mici și cârnați, acompaniate de murături și mujdei.
Sarmale fusion – rețeta lui Daniel și Flori Chereș
Rețeta de sarmale e un amestec dintre tradițiile celor două regiuni natale. Daniel aduce gustul din Maramureș, cu afumătură, ceapă călită și bulion, iar Flori completează cu stilul bănățean. „Lăsăm carnea la macerat peste noapte, apoi dimineața e gata pentru înfășurat. Facem cu afumătură, cu ciolan, cu varză acră, ca acasă”, explică Daniel. „Facem pe rând sarmalele, când unul, când altul”.
Parillada Rumana – cel mai cerut fel de mâncare
Unul dintre preparatele-vedetă este platoul mixt, un fel de „parillada (grătar) românească”: mici, fripturi, cârnați, muștar, mujdei și murături. Inițial, era preferat de români, dar treptat și spaniolii au prins curaj să încerce. Mulți dintre ei, după ce gustă, revin constant. „La început sunt reticenți, dar când îl descoperă, spun că e unul dintre cele mai bune platouri pe care le-au mâncat”, adaugă Flori.
Ginerele spaniol mănâncă orice în afară de răcituri/ „Zice că îi tremură mâncarea în farfurie”
Acasă, mâncarea românească rămâne la loc de cinste. Copiii, crescuți în Spania, vorbesc, citesc și scriu românește și iubesc preparatele tradiționale. Ginerele, spaniol de origine, a devenit și el un fan al sarmalelor. „Singurul fel care nu i-a plăcut au fost răciturile”, povestesc râzând Daniel și Flori.
La intrarea în restaurant trei români povestesc verzi și uscate la o bere. Ca după un prânz tihnit acasă, când restul familiei s-a pus la odihnă și bărbații profită să mai stea la o vorbă „de băieți”. E un loc unde, pe lângă mâncare, există și suflet românesc. Se simte în farfurie, se simte și în atmosferă. Și mai ales, se simte în entuziasmul cu care cei doi soți povestesc despre drumul greu pe care au ajuns până aici.
Citește interviul integral mai jos:
Ioana Costescu: Suntem în Aragon, în partea de sud, în localitatea Alcañiz, la barul-restaurant al familiei voastre. Daniel vine din Maramureș, iar Flory din zona Banatului, de lângă Timișoara. Aveți un bar-restaurant unde găsim și mâncare spaniolă, și mâncare românească. Haideți să povestim puțin: cum a început povestea voastră aici, în Spania, și cum ați ajuns în domeniul Horeca?
Daniel Chereș: E o poveste destul de lungă. Eu terminasem armata în România și aveam puține șanse să fac ceva acolo. Am ales drumul străinătății și am ajuns la Alcañiz. La început am lucrat în agricultură și în construcții. În primul an am cunoscut-o pe Flory și a venit imediat și primul copil, o fetiță. A fost o perioadă dificilă, fără acte. Stăteam mai mulți într-o casă, lucram doar unu-doi, dar ne ajutam între noi. Cu timpul ne-am făcut actele, ne-am cumpărat un apartament și de acolo a început toată istoria.
IC: Și cum ați intrat în business-ul cu restaurante?
DC: Eu am lucrat mulți ani în transporturi, iar Flory a lucrat în bucătărie și apoi mulți ani în curățenie. La un moment dat, în perioada de criză, s-au redus locurile de muncă și am luat în chirie o piscină într-un sat apropiat, pentru sezonul de vară. Deși Flory fugise mereu de domeniul horeca, acolo a descoperit că poate lucra pentru ea însăși, nu pentru alți patroni. Și așa a început aventura noastră.
IC: Mâncarea românească a fost de la început în meniu?
Flori Chereș: Da, de la început. Am avut mici, cârnați de casă la grătar și câteva preparate simple. Treptat, pe măsură ce am cunoscut clienții și am câștigat încredere, am adăugat și altele. Avem noroc de comunitatea românească, dar baza clienților rămâne partea spaniolă. Totuși, românii vin constant și cer mâncare tradițională.
IC: Cine face sarmalele?
DC: Le facem împreună. Am îmbinat rețeta din Maramureș cu cea din Timișoara. Eu pun afumătură de la noi, ceapă călită, bulion și lăsăm carnea la macerat peste noapte. Dimineața, compoziția e gata pentru înfășurat. Facem sarmale cu afumătură, cu ciolan, cu varză acră, alături de murături și mujdei.
IC: Și platoul mixt, celebra „parillada”?
FC: Da, e ca la noi acasă: mici, fripturi, cârnați, muștar, mujdei și murături. Românii îl cer cel mai mult, dar au început și spaniolii, din curiozitate. Mulți spun că e unul dintre cele mai bune platouri.
IC: În afară de acest local, familia voastră mai are un restaurant cu gastronomie tradițională aragoneză, menționat și în Ghidul Michelin. Ați încercat să introduceți acolo mâncare românească?
DC: Nu, încă nu. Restaurantul are aproape 80 de ani și un nume consolidat. Este mai riscant să schimbăm ceva. E un local elegant, cu clienți din afara orașului, și trebuie să păstrăm conceptul. Poate în viitor, dacă vom avea cerere de la clienți fideli, vom încerca.
IC: Cine gătește mai mult acasă?
FC: Eu gătesc mai mult, și în special mâncare românească. Copiilor le place, pentru că sunt obișnuiți de mici. Vorbesc românește, citesc, scriu și chiar ginerele nostru, care este spaniol, iubește sarmalele. Singurul fel care nu i-a plăcut au fost răciturile, dar în rest apreciază tot.
DC: În general, spaniolilor le place mâncarea românească. Mai greu este să-i convingi să încerce prima dată, dar după ce gustă, de obicei le place.
Proiectul „De la Sarmale la Tapas” este susținut de Ambasada Regatului Spaniei în România
Montaj video: Sergiu Ioana.
Interviul a fost transcris cu Vatis Tech.
