Pe lângă faptul că prăjește pentru cafeneaua pe care o are, băimăreanul Cătălin Dobrovolschi distribuie cafeaua prăjită de el și pentru alți agenți economici care activează în HoReCa și nu numai. Cafeaua prăjită de el se vinde și celor care vor să bea o cafea prăjită perfect, proaspătă și aromată.
Mica lui afacere a început în urmă cu mai bine de zece ani, iar de atunci a crescut constant. Acum poate să prăjească până la două tone de cafea pe lună, dar solicitările sunt mult mai mici.
Astfel, a început mica afacere de familie. Întâi cu cafea cumpărată de la alte prăjitorii, iar apoi, pe parcurs, a cumpărat un utilaj pentru prăjirea cafelei și a început să facă ce-i place. Dacă la început, capacitatea era mică, anul trecut, cantitatea lunară de cafea prăjită a fost cuprinsă între 500 de kilograme și o tonă.
Deocamdată clienții sunt doar din Maramureș, dar capacitatea de producție este mult mai mare. De asemenea, utilajele pe care le dețin acum sunt performante și obțin un produs de calitate.
Despre procesul de prăjire a cafelei, spune că este mai degrabă o metodă de „uscare” a bobului de cafea. Practic, priceperea pentru acest procedeu este cel mai important în această afacere, pentru că în funcție de asta, cafeaua este mai bună sau mai puțin bună. Acesta este motivul pentru care clienții revin sau nu la cafenea sau continuă să cumpere produsul lui.
Cafea prăjită diferit, în funcție de origine
Pentru prăjire, cafeaua este încărcată în utilaj, apoi temperatura începe să crească. Pe măsură ce temperatura crește, cafeaua, care poate fi văzută printr-un mic orificiu, începe să-și schimbe culoarea. După câteva minute devine din verde deschis, o nuanță mai gălbuie, care încet, încet, ajunge la maro. Tot procesul durează cam 10-12 minute, iar temperatura ajunge să depășească 200 de grade Celsius.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Când începe să se apropie de finalul procesului, boabele de cafea încep să pocnească precum popcornul. Uneori, chiar și după ce este revărsată în recipientul pentru răcire, boabele de cafea continuă să pocnească.
Cafeaua este prăjită diferit în funcție de origine. Unele tipuri, cultivate la altitudine mai mare, necesită un nivel de prăjire diferit față de boabele de cafea cultivate la altitudine mai mică. La altitudini mai mari, creșterea este mai netă, ceea ce face bobul de cafea să fie mai dens. Acest lucru va necesita și o prăjire mai îndelungată față de cafeaua cultivată la altitudini mai joase, unde cresc mai repede și boabele nu sunt la fel de dense.