VIDEO Ilie Nistor, apicultor: De multe ori agricultorii spun că ei nu au nevoie de albine, refuză colaborarea / Se apucă să facă tratamente la culturi fără a ne informa

ilie nistor, apicultor, agricultori, albine Sursa foto: G4Food

Ilie Nistor, un apicultor care a participat, weekend-ul trecut, la Târgul de Miere de la Muzeului Satului, a declarat, pentru G4Food, că ar trebui să existe o colaborare între fermieri și apicultori, în condițiile în care albinele sunt importante pentru ambele părți.

Nistor lucrează de când se știe în domeniu: „Pot să spun că de la 5 anișori nu am întrerupt contactul cu albina până astăzi, la 75”. Astăzi are 370 de familii de albine, proprietate personală. El a lucrat și la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură timp de 17 ani.

Ilie Nistor ne spune că trebuie acordată o atenție deosebită locurilor de pastoral și legislației în vigoare. Există, potrivit lui, oameni care urmăresc doar propriul interes și care se apucă, „pe nepusă masă”, să facă tratamente la culturile agricole pe care le dețin, fără a-i informa pe apicultori.

„Acum se observă o categorie de fermieri care refuză colaborarea în ceea ce privește polenizarea culturilor agricole”, spune Ilie. „Păi cine cultivă rapiță nu știe că are nevoie de albine? Cine cultivă floarea-soarelui nu știe că are nevoie de albine? Nu mai vorbesc de plantele tehnice… muștar, coriandru, armurariu, mentă, lucernă și așa mai departe, deci ar trebui să existe o colaborare între fermieri și apicultori”, spune Nistor.

Citește și: Cum descrie un apicultor simplu din Prahova situația gravă în care se află albinele, afectate de pesticide: Le găsești pe scândura de zbor cu „limba scoasă” / Trompa aia cu care scot ele mierea e scoasă, semn că sunt otrăvite

„De multe ori aceștia (agricultorii – n.r.) spun că ei nu au nevoie de albine, refuză colaborarea, crezând că trebuie să ofere bani apicultorului, lucru care nu este adevărat”, a adăugat el.

Nistor este de părere că ar trebui să le dea o mână de ajutor apicultorilor și statul român și chiar să se facă loc pentru albine în orașe. Apicultorul spune că este unul din producătorii mierii de oțetar, remarcând faptul că aceștia sunt foarte puțini. Mierea de oțetar a fost medaliată cu aur la Erfurd, în Germania, odată cu mierea de castan comestibil din Dolj și este un sortiment extrem de parfumat cu multe calități, atât alimentare, cât și terapeutice, potrivit lui Nistor. El ne mai spune că se zvonește, „de la niște cercetători englezi”, că mierea de oțetar ar fi un produs afrodiziac.

Totodată, apicultorul a declarat că ministerul „amână din doi în doi ani interzicerea aplicării tratamentelor cu nicotinoide”. Neonicotinoidele sunt o clasă de insecticide neuro-active similare chimic cu nicotina. Acestea au devenit printre cele mai utilizate insecticide în protecția culturilor datorită eficacității lor împotriva unui spectru larg de dăunători.

În noiembrie 2023, Ministerul Agriculturii a dat derogare pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui cu neonicotinoide. „Ministrul Florin Barbu a semnat autorizațiile pentru utilizarea în situații de urgență a produselor de protecție a plantelor pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui, în perioada 22 ianuarie – 21 mai 2024”, a informat atunci instituția.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *