Fermierii din comuna Forăști, județul Suceava, au ieșit la protest, pe fondul unei situații pe care o descriu drept critică pentru agricultura românească. În prag de 2026, presiunea costurilor și lipsa unor soluții clare din partea autorităților le afectează direct veniturile și viabilitatea afacerilor, informează Cronica de Fălticeni.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
În cursul acestei după-amiezi, zece fermieri și-au parcat tractoarele la intrarea în satul Oniceni. Alți aproximativ douăzeci de agricultori din comună s-au deplasat la Cumpărătura, pentru a-și exprima nemulțumirea față de ceea ce ei consideră a fi ignoranța statului român în raport cu problemele din agricultură.
Protestul de la Forăști se înscrie într-o mișcare mai amplă. Fermierii din comună s-au solidarizat cu agricultorii din restul județului Suceava, care protestează, la rândul lor, alături de fermieri din România și din alte state europene.
Printre cei prezenți se află Iulian Izot, unul dintre cei aproximativ 30 de fermieri din Forăști care încearcă să-și mențină exploatațiile pe linia de plutire. El reclamă lipsa de coerență și de susținere din partea statului român, în contrast cu sprijinul de care beneficiază fermierii din Germania, Franța sau Polonia.
Principalul motiv al protestului îl reprezintă acordul comercial UE-Mercosur, care provoacă reacții puternice în mai multe țări europene. Iulian Izot consideră că agricultorii români se află „pe un butoi cu pulbere” și că acest acord riscă să îngroape afacerile locale. În opinia sa, produsele românești nu vor putea concura cu cerealele și carnea provenite de pe piața comună sud-americană, mai ieftine, ceea ce ar afecta grav activitatea fermelor din România.
Fermierul din Forăști atrage atenția și asupra nivelului subvențiilor. El susține că sprijinul oferit de statul român este prea mic pentru fermierii activi, în timp ce fermierii inactivi continuă să primească subvenții.
Nemulțumiri similare exprimă și Constantin Tanasă, un alt agricultor prezent la protest, care vorbește despre scăderea constantă a veniturilor. Potrivit acestuia, fermierii au nevoie de aproximativ șapte ani doar pentru a-și achita tractoarele sau utilajele cumpărate. La aceasta se adaugă prețurile mici de valorificare a cerealelor, subvenția subdimensionată financiar și costurile tot mai ridicate ale carburanților, factori care reduc profiturile de la un an la altul.
Pentru fermierii din comuna Forăști, agricultura a ajuns să fie o loterie. Ei anunță că vor continua protestele până când revendicările le vor fi auzite și vor primi soluții concrete. Problemele au fost sesizate inclusiv Consiliului Județean Suceava.

Foto: captură video Cronica de Fălticeni





