Verdețurile tradiționale din Kenya, cândva privite ca simple buruieni sau „mâncare a săracului”, revin în forță în farfurii și pe piețele locale / „Detoxifică organismul și ajută la slăbit”

În Kenya, plantele comestibile indigene, cândva privite ca simple buruieni sau „mâncare a săracului”, își recapătă locul în alimentația publicului. Cererea este tot mai mare, atât în restaurante, cât și pe piețele locale, iar agricultorii redescoperă potențialul acestor culturi bogate în nutrienți, notează BBC.

La restaurantul Skinners din Gachie, o localitate situată lângă Nairobi, ospătarul Kimani Ng’ang’a confirmă că verdețurile locale, numite generic „kienyeji”, sunt preferate de clienți în detrimentul legumelor mai comune precum varza sau kale, chiar dacă sunt mai scumpe: „Mulți oameni cer kienyeji când vin aici”.

Această tendință de a consuma verdețuri locale precum „managu” (umbra nopții africană), „mrenda” (nalbă de grădină) sau „terere” (știr) nu este doar o modă, ci se bazează pe beneficii nutriționale dovedite. „Detoxifică organismul și ajută la slăbit”, spune James Wathiru, un client al restaurantului. Altul adaugă: „Totul ține de gustul lor, care este mai bun”.

Potrivit profesoarei Mary Abukutsa-Onyango, specialistă în horticultură, producția de verdețuri indigene s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la 300.000 de tone anual. Cercetările arată că aceste plante sunt mai bogate în vitaminele A și C, antioxidanți și chiar proteine, aspecte importante pentru vegetarieni. De exemplu, 100g de mrenda conțin mai mulți nutrienți decât o porție echivalentă de varză.

Kenya are 850 de plante indigene

Prof. Abukutsa-Onyango a fost una dintre primele cercetătoare care a studiat serios aceste plante. „Nu am învățat despre legumele indigene africane. Spuneau despre știr că e «buruiană pentru porci», iar despre nalbă că e «buruiana păianjenului»”, declară ea pentru BBC. În lipsa literaturii de specialitate, a documentat singură culturile și colaborează acum cu guvernul pentru a le promova în contextul securității alimentare.

Inițiativele de conservare au fost recunoscute de UNESCO în 2021, când Kenya a fost lăudată pentru „protejarea patrimoniului cultural imaterial”, inclusiv printr-un inventar național de alimente tradiționale care cuprinde azi 850 de plante indigene.

Totuși, popularitatea verdețurilor importate rămâne ridicată. În 2023, producția de „sukumawiki” (o variantă locală de varză kale) a depășit 700.000 de tone – de peste două ori mai mult decât toate celelalte verdețuri indigene la un loc. Motivul ține de moștenirea anilor ’70, când fermierii au fost încurajați să folosească îngrășăminte și pesticide pentru plantele aduse din străinătate, afectând biodiversitatea solului.

Francis Ngiri, fost cultivator în regiunea Kirinyaga, a decis să se relocheze în Valea Riftului pentru a practica agricultura ecologică, într-un sol mai puțin afectat chimic. În 2016 cultiva 14 soiuri indigene; astăzi are 124, obținute inclusiv prin schimburi de semințe cu alți fermieri. Ferma sa din Elementaita a devenit punct de atracție pentru vizitatori din Kenya și țările vecine.

Împreună cu alți 800 de fermieri regionali, Ngiri contribuie la conservarea biodiversității prin cultivarea plantelor uitate. Totuși, prin schimbul de semințe practicat, ei încalcă o lege controversată din 2012, care permite doar utilizarea semințelor certificate.

„Dacă nu pot vinde sămânța, nu o dețin cu adevărat”, spune Ngiri. În Kenya, obținerea certificării este un proces costisitor și complicat, care presupune testări de laborator.

ONG-urile lucrează la conservarea semințelor locale prin bănci de semințe

Dr. Peterson Wambugu, cercetător principal în cadrul băncii genetice naționale din cadrul Organizației de Cercetare Agricolă și Zootehnică (Kalro), recunoaște: „În baza legii actuale, schimbul și vânzarea de semințe necertificate – inclusiv cele salvate de fermieri – sunt interzise”. El precizează, însă, că acest lucru contravine Tratatului Internațional privind Resursele Genetice Vegetale pentru Alimentație și Agricultură, tratat semnat de Kenya.

Pentru a alinia legislația națională cu prevederile internaționale, autoritățile lucrează la un proiect legislativ care ar urma să permită schimbul de semințe între fermieri fără consecințe legale, însă vânzarea acestora va rămâne interzisă.

Între timp, ONG-uri precum Seed Savers Network, cu peste 400.000 de membri, lucrează la conservarea semințelor locale prin bănci de semințe. „Dacă [fermierii] se concentrează prea mult pe semințele exotice, cele tradiționale continuă să dispară. Și am văzut că multe dintre ele au dispărut deja”, spune Wambui Wakahiu, instructor în conservarea semințelor.

Iar în piața aglomerată din Wangige, vânzătoarea Priscilla Njeri confirmă trendul: „Cele mai căutate sunt managu, terere și kanzira – ultima e preferată de cei cu stomac sensibil, pentru că nu produce gaze”. Ea încheie simplu: „Toate verdețurile kienyeji sunt bune, pentru că au un gust mai bun”.