Ministerul ungar al economiei a informat miercuri că a cerut autorităţii de concurenţă din Ungaria (GVH) să demareze o investigaţie în rândul retailerilor cu privire la majorările de preţuri la produsele de bază, transmite Reuters, citată de Agerpres.
În primul trimestru al anului trecut, inflaţia anuală în Ungaria a atins cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, depăşind pragul de 25%, şi, după un declin abrupt, a început din nou să crească, ajungând la 4,1% în luna iulie, de la 3,7% în iunie. “Lanţurile de retail au implementat majorări de preţuri simultane şi semnificative la produsele de bază. Ministerul Economiei va lua măsuri decisive şi va demara o investigaţie”, se precizează în comunicatul de presă.
Potrivit Ministerului ungar al Economiei, marile lanţuri de retail au majorat preţurile la făină, lapte şi zahăr, printre altele. La anumite sortimente de făină, preţurile aproape s-au dublat, în timp ce la unele mărci de lapte preţurile au crescut, în medie, cu 45%, iar preţurile la zahăr granulat au crescut cu peste 25%, în medie.
Majorările de preţuri contravin plafoanelor introduse de Guvern la preţurile alimentelor şi promoţiilor la anumite produse care au fost vizate de un sistem de monitorizare online a preţurilor, începând cu data de 1 iunie 2023, se mai arată în comunicat.
Ca răspuns la noul avans al inflaţiei, Banca Naţională a Ungariei a decis marţi să lase, nemodificată, dobânda de referinţă la 6,75%, dar a adăugat că există în continuare posibilitatea unei reduceri prudente a costului creditului la finele acestui an.