Un fermier din județul Covasna face un apel către conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru a achita subvențiile restante, având în vedere că fermierii se află la începutul campaniei agricole de primăvară. Chiar dacă APIA se află încă în termenul legal de plată, fermierii sunt îngrijorați că, spre deosebire de anul trecut, subvențiile nu au fost achitate la timp, potrivit Agrointeligența.
Călin Cosneanu, un fermier care lucrează 80 de hectare de teren agricol în comuna Zăbala, județul Covasna, a explicat că în luna noiembrie a primit avansul din subvenții, însă până în prezent nu a încasat plata finală.
„În luna noiembrie am primit avansul din subvenții, cei 70% din plata pe suprafață și speram ca în luna decembrie sau ianuarie să primim și restul banilor. Dar până acum, nimic. Am întrebat mai mulți fermieri din județul Covasna și mi-au spus același lucru: nu au primit banii. Am zis că mai trec sărbătorile, că este sfârșit de an dar uitați că este deja luna februarie și nu avem sumele virate. Chiar vreau să fac un apel la APIA să se uite și spre noi pentru că sunt cheltuieli mari, am făcut niște calcule și nu ne putem descurca fără acești bani”, a declarat fermierul pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.
„Trebuie să se înțeleagă că fermierii au nevoie de bani”
Cosneanu atrage atenția că perioada primei părți a anului este esențială pentru fermieri, care au cheltuieli mari pentru inputuri, motorină și forță de muncă, dar și taxe și impozite de achitat. „Noi facem tratamentele, facem achiziții etc. Noi sperăm că acum s-a aprobat bugetul de stat poate vor face și plăți. Suntem mulți în Covasna și știu sigur că nu s-au primit, nu s-a lucrat nimic aici pentru plățile finale. Nu am avut control și nici alte probleme la dosar pentru că altfel nu primeam avansul”, a mai spus fermierul.
Călin Cosneanu subliniază că subvențiile APIA sunt esențiale pentru achiziționarea de inputuri și motorină, întrucât fermierii își fac tratamentele și își pregătesc terenurile din lunile de început ale anului. „Anul trecut, adică campania 2023 aveam deja banii în conturi din decembrie, primisem atât avans cât și plata finală. Acum nu știu ce s-a întâmplat! Dar trebuie să se înțeleagă că fermierii au nevoie de bani. Știm, și auzim mereu că APIA este în termen, dar totuși plățile trebuie făcute când avem nevoie de bani, că noi nu facem tratamente sau arături în iunie”, a adăugat fermierul.
Acesta își exprimă speranța că, odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru campania 2025, fermierii vor primi subvențiile restante și plata finală.