sgr

Succesul SGR nu poate fi negat de nimeni, însă sunt şi alte tipuri de ambalaje ce nu sunt colectate separat, susține Mihaela Frăsineanu, consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru

Legislaţia necesară pentru a preveni frauda în Sistemul de Garanţie - Returnare ar putea fi pusă în dezbatere publică săptămâna viitoare, a anunţat ministrul Mediului, Diana Buzoianu

Legislaţia necesară pentru a preveni frauda în Sistemul de Garanţie – Returnare ar putea fi pusă în dezbatere publică săptămâna viitoare, a anunţat ministrul Mediului, Diana Buzoianu

Mircea Fechet: Start bun pentru SGR în al doilea an de funcţionare: peste 342,4 milioane ambalaje au fost returnate în ianuarie, iar aproximativ 17.800 tone de PET-uri, sticle şi doze de aluminiu au ajuns deja în fabricile de reciclare

2, 4 miliarde de ambalaje colectate prin Programul Garanție-Returnare şi o rată de reciclare de peste 82 %

RetuRo: Peste 81% dintre ambalajele cu sigla „SGR” (Sistemul Garanţie-Returnare) au fost colectate în septembrie, în creștere față de august

270 noi puncte de colectare automată a ambalajelor, înfiinţate în septembrie, la nivel naţional, anunță ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor

RetuRO: Peste 1,33 miliarde de ambalaje SGR au fost colectate de pe piaţă până la 1 august / Situația pe materiale: plastic, metal și sticlă

Ministrul Mediului: Cetăţenii şi magazinele pot reclama probleme legate de SGR la un număr nou, prin intermediul WhatsApp

Amenzi de aproape 3 milioane de lei, aplicate de Garda de Mediu în urma controalelor care au vizat Sistemul de Garanţie Returnare / Printre cei sancționați, administratorul SGR

Anca Marinescu, RetuRo: Numărul ambalajelor SGR colectate de la consumatori va trece de 100 de milioane, în aprilie / Inițiativa ajută mediul: În fiecare zi apele Dunării sunt poluate cu 150 de kg de PET-uri

Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Circulă filmuleţe în online cu ambalaje SGR falsificate / Este o consecinţă nefastă a unei perioade lungi de tranziţie

Problema baxurilor care includ atât ambalaje SGR, cât și non-SGR / Clienții nu își mai pot recupera banii / Ministrul mediului: Problema e izolată. Toate băuturile non-SGR sunt produse anul trecut