Societatea Naţională a Sării a sistat de luni activitatea de producţie şi de vizitare la Salina Praid/ În urma ploilor din ultima perioadă debitul pârâului Corund a crescut producând infiltrații în exploatare

sare, salina Praid, infiltratii Foto: Salina Praid

Societatea Naţională a Sării S.A – Salrom a sistat, de luni, activitatea de producţie şi cea de vizitare la Salina Praid, judeţul Harghita, unde s-au produs infiltraţii în urma ploilor din ultima perioadă, transmite Agerpres.

“Începând cu data de 05.05.2025, la Sucursala Salina Praid s-a sistat activitatea de producţie şi cea de vizitare. În 5 mai, în jurul orei 16:00, pe fondul producerii unor precipitaţii abundente (precipitaţii care continuă şi în prezent), într-un interval scurt de timp, nivelul pârâului Corund a crescut semnificativ, apa pârâului cu debit foarte mare venind cu aluviuni, deşeuri şi resturi lemnoase, opturând lucrările de punere în siguranţă realizate”, se arată într-un comunicat al societăţii, transmis vineri.

Conform sursei citate, apa pârâului Corund s-a infiltrat în subteran, orice activitate fiind sistată.

Măsurile adoptate au constat în încercările de a prelua cu ajutorul pompelor puse la dispoziţie de către ISU Oltul Harghita debitul din amonte şi de a redirecţiona apa în aval, dincolo de zonele considerate critice.

Pentru că precipitaţiile au continuat, singura măsură posibilă a fost încercarea de a devia cursul de apă pe un alt traseu, dând astfel posibilitatea realizării unor lucrări de punere în siguranţă a tronsonului considerat critic.

Salrom precizează că se lucrează la acoperirea/ rambleerea locurilor de pătrundere a apei din albia pârâului Corund în minele vechi, personalul salinei încercând stoparea infiltaţiilor, inclusiv prin dirijarea apei pe canalele disponibile.

Decizia de sistare a activităţii are drept scop punerea în siguranţă atât a personalului muncitor, cât şi a vizitatorilor, până la soluţionarea situaţiei, având în vedere infiltraţia apei din pârâul Corund care a devenit necontrolabilă, pătrunzând o cantitate mare de apă în mină.

A fost întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă Harghita, care a hotărât efectuarea în regim de urgenţă de către Salina Praid, sub coordonarea tehnică a Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, a lucrărilor pentru oprirea infiltraţiilor în mină şi pentru punerea în siguranţă a perimetrului minier de suprafaţă.

Societatea Naţională a Sării – S.A, unul dintre primii 10 producători de sare din Europa, este o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat (51%), capitalul privat fiind deţinut de către Fondul Proprietatea S.A (49%).

Răspândirea relativ largă a zăcămintelor de sare pe teritoriul României a dus la apariţia şi dezvoltarea celor şapte exploatări miniere, ce au devenit ulterior şi sucursale ale Societăţii Naţionale a Sării S.A.

În cinci dintre acestea – Salina Praid, Salina Târgu Ocna, Salina Slănic Prahova, Salina Cacica, E.M. Rm. Vâlcea – societatea a iniţiat şi a dezvoltat obiective cu caracter turistic şi balnear, destinate celor aflaţi în căutarea unui mod inedit şi sănătos de petrecere a timpului liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *