România se mândrește cu o prezență semnificativă la ediția din acest an a expoziției SIAL Paris, una dintre cele mai mari platforme globale dedicate inovației alimentare, care sărbătorește 60 de ani de existență. În perioada 19-23 octombrie, peste 90 de producători români expun pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, prezentând o gamă largă de produse în secțiunile specializate: Cured and salted meat, Confectionery, Biscuits and pastry, Grocery products și Organic products.
La SIAL Paris 2024, unul din cele mai mari târguri de industrie alimentară din lume, ajuns la cea de-a 60-a ediție, participă din România „un număr total de 115 expozanți, din care 91 de expozanți sunt prezenți în pavilionul național, plătit de statul român. Este cea mai mare prezență a României la un târg de asemenea anvergură. Am plecat de la 10 expozanți în 2012. Între timp, industria alimentară din România s-a dezvoltat puternic, lucrurile au luat amploare, nu mai suntem o țară săracă din Estul Europei”, a declarat pentru G4Food Ștefan Pădure, președintele Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc ( APAR ), care a fost prezent în primele zile ale evenimentului. (Mai multe informații puteți citi aici…)
La târg sunt prezente mai multe companii care vând miere bio, dar și produse apicole premium, adresându-se pieței internaționale cu produse naturale, sănătoase, provenite din apicultura sustenabilă.
Nici produsele din carne nu lipsesc de la târgul din Paris. Branduri consacrate din România încearcă, astfel, să se promoveze pe piețele internaționale.
O prezență importantă printre expozanți vine și din partea producătorilor de produse lactate. La standurile acestora, vizitatorii pot descoperi diverse sortimente de brânzeturi sau iaurturi.
Printre expozanții prezenți în pavilionul național al României se numără și: Plafar, Artesana, La Ferma, Avicola Focșani SA, Apicola Costache SRL, Doripesco Prod SRL, Five Continent SRL, Salbac SRL.