De câte ori nu ți s-a întâmplat să cumperi din impuls roșii, lapte sau iaurt, doar ca să descoperi că mai aveai acasă? Îți spui că „nu strică să fie” și le adaugi în coș. Dar când ajungi acasă și deschizi frigiderul, realizezi că tocmai ai dublat stocul… sau, mai rău, ai uitat de cele vechi care acum expiră.
Mădălina Preda, specialist în organizare, are o soluție simplă, eficientă și cu beneficii pe termen lung: transformă-ți frigiderul într-un mini magazin bine organizat, unde totul are un loc clar, e ușor de găsit și nimic nu se risipește. „Fă shopping în frigider înainte să mergi în magazin – planeta și portofelul îți vor mulțumi”, spune ea.
1. Ce vezi, aia folosești
Așa cum în magazine produsele sunt plasate strategic la nivelul ochilor pentru a atrage cumpărătorul, și în frigiderul tău ar trebui să aplici aceeași logică.
Pune în față alimentele care expiră curând sau pe cele pe care îți dorești să le consumi cât mai repede. Dacă le vezi, le vei folosi. Dacă nu, s-ar putea să le descoperi doar când e prea târziu.
2. Transparența vinde – și acasă
Un alt principiu inspirat din retail: transparența. „Ai văzut vitrinele din Lidl? Transparența vinde și în magazin, și în frigiderul tău”, explică Mădălina Preda. Mâncarea gătită sau resturile ar trebui păstrate în caserole transparente.
Astfel, vezi exact ce ai și nu uiți de ele. În plus, eviți celebra „sfântă oală” – acel recipient mare, cu capac opac, în care nimeni nu mai știe ce e și de când.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
3. Fiecare lucru la locul lui
„Roșiile nu stau lângă bormașină – ele stau la raionul de legume”, spune Mădălina, subliniind importanța organizării pe categorii. Grupează alimentele din frigider în „familii”: lactate, fructe, legume, mezeluri, mâncare gătită.
Vei găsi totul mai ușor, iar timpul petrecut cu ușa frigiderului deschisă va scădea considerabil.
4. Rotește alimentele: primul venit, primul servit
Inspiră-te din magazinele alimentare și aplică principiul rotației: ce ai cumpărat prima dată, trebuie consumat prima dată.
Așază în față produsele mai vechi, iar cele cumpărate recent, în spate. Astfel, eviți risipa și consumi tot ce ai.
5. Creează o „zonă de priorități”
Ai observat rafturile promoționale din magazine, cu produse care expiră curând? Creează și în frigiderul tău o astfel de zonă – o cutie sau un raft dedicat alimentelor care trebuie consumate urgent. E ca o alarmă vizuală: „Asta trebuie mâncată azi sau mâine. Dacă nu, în viața viitoare…”
Bonus: Frigiderul tău poate deveni vedetă
După ce aplici toate aceste sfaturi, Mădălina Preda te încurajează să fii mândru de rezultat. „Fă-i niște poze, pune-l pe Insta, strânge like-uri, cheamă-ți prietenii. Fă «seara porților deschise» în frigider – să vină toată lumea să-l admire!”
Un frigider organizat înseamnă mai puțină risipă, mai mult control asupra bugetului și mai multă bucurie la fiecare deschidere a ușii. Așa că, data viitoare când vrei să mergi la cumpărături, oprește-te mai întâi în propriul frigider. S-ar putea să ai deja tot ce-ți trebuie.