Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Violeta Muşat, participă, în perioada 27-28 octombrie 2025, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, ce se desfăşoară la Luxemburg.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Alături de secretarul de stat, se află Daniela Rebega, director general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR, informează MADR, printr-un comunicat, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, agenda evenimentului include teme de interes major pentru viitorul agriculturii şi al pescuitului european, cu impact asupra fermierilor şi producătorilor români.
Un punct important pe agenda reuniunii îl constituie stabilirea posibilităţilor de pescuit în Marea Baltică pentru anul 2026, sens în care Consiliul va urmări să ajungă la un acord politic privind posibilităţile de pescuit pentru anul viitor în Marea Baltică, în conformitate cu normele Uniunii Europene privind gestionarea durabilă a stocurilor de peşte şi prevenirea pescuitului excesiv.
Totodată, miniştrii vor realiza un schimb de opinii în perspectiva ediţiei din acest an a reuniunii anuale a Comisiei Internaţionale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT).
PAC, pe agenda discuțiilor
Pe agenda discuţiilor se află şi o dezbatere de orientare privind propunerea referitoare la Politica Agricolă Comună post-2027, cu accent pe arhitectura verde.
În cadrul unei sesiuni publice, miniştrii vor analiza propunerea Comisiei Europene privind regulamentul PAC post-2027, care urmăreşte consolidarea sustenabilităţii şi adaptarea sectorului agricol la noile provocări de mediu.
Oficialii europeni vor dezbate situaţia pieţei, în special în urma invadării Ucrainei, iar în prima parte a acestei sesiuni este invitat ministrul ucrainean al Economiei, Mediului şi Agriculturii.
“Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale subliniază importanţa reprezentării intereselor fermierilor şi ale industriei pescuitului, promovând măsuri europene menite să consolideze performanţa sectorului agricol românesc şi să susţină obiectivele de tranziţie verde”, se menţionează în comunicat.

Sursa foto: Facebook Violeta Mușat





