Foto: Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
“Arta frământată” sau povestea de 10.000 de ani a unuia dintre cele mai vechi meşteşuguri ale omenirii, olăritul, este tema unei expoziţii vernisate, marţi, în Beciul Cultural al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, transmite Agerpres.
Muzeografii din Zalău au încercat să surprindă, în cadrul expoziţiei ce prezintă vase sau fragmente ceramice datând din mileniul V înainte de Hristos şi până în secolele XI-XII, nu doar evoluţia tehnicii, ci şi realizările artistice reflectate în decorarea vaselor.
“Ceramica este categoria cea mai numeroasă rezultată din cercetarea arheologică şi ca atare colecţia de vase din lut (întregi şi fragmentare) ocupă un loc important în cadrul patrimoniului unui muzeu. Confecţionarea vaselor de lut ars începe în zorii civilizaţiilor agricole (neolitic). Folosite pentru a aduna şi depozita surplusul de hrană, vasele din lut ars au oferit şi oportunitatea unui nou mod de preparare a hranei, prin fierbere. Iniţial repertoriul de forme era limitat la vase cu un aspect globular, imitând tărtăcuţe din natură sau chiar forma calotei craniene. Ulterior, odată cu diversificarea alimentaţiei, tipurile de vase utilizate devin mai diverse. Vreme de mii de ani, cel puţin în zonele din afara lumii mediteraneene, vasele din lut ars au fost confecţionate prin tehnici foarte primitive, preponderent din suluri de lut aşezate unul peste altul. La final, cu ajutorul unor unelte simple, meşterii ajustau grosimea pereţilor, modelau buza vasului şi acopereau porozitatea vasului, scufundându-l într-o emulsie de lut cu apă, ce pătrundea în porii vasului şi-l etanşeiza. (…) Vasele modelate erau apoi lăsate o vreme la uscat, iar ulterior erau arse, la început în gropi simple, mult mai târziu în veritabile cuptoare, compuse dintr-o cameră de ardere, în care se făcea focul şi o cameră de coacere, în care erau aranjate vasele pentru ardere”, a precizat, la vernisajul expoziţiei, arheologul Ioan Bejinariu.
Potrivit acestuia, în zona Sălajului, primele vase ceramice confecţionate la roata olarului, care permitea un ritm mai înalt al producţiei şi o mai mare omogenitate a formelor de vase, apar prin a doua jumătate a secolului VII î. înainte de Hristos, însă ponderea principală era dată de vasele lucrate cu mâna, în manieră tradiţională.
“Se observă, pentru fiecare perioadă a preistoriei, preferinţa pentru anumite tehnici de decor, dar şi pentru anumite semen, motive ornamente care în imaginarul oamenilor de atunci semnificau, cu siguranţă, ceva”, a adăugat Bejinariu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Un alt arheolog al muzeului din Zalău, Dan Băcueţ, a subliniat, la rândul său, că deşi există tendinţa ca ceramica descoperită cu ocazia cercetărilor arheologice să fie tratată ca nişte simple oale sau cioburi, ea conţine foarte multă informaţie importantă pentru cercetătorii în acest domeniu.
“Sigur că de multe ori mergeţi într-un muzeu şi spuneţi că sunt nişte simple cioburi, nişte oale. Din păcate, să ştiţi că mentalitatea asta este uneori întâlnită chiar şi în arheologie. Da, de multe ori preferăm să povestim despre piesele mai speciale, decât despre vasele de lut. Însă aceste vase de lut, chiar dacă sunt sub denumirea asta banală şi comună, înmagazinează foarte, foarte multe informaţii. Întotdeauna am fost de părere că, cel puţin pentru noi, pentru arheologi, orice categorie de artefact trebuie tratată cu maximă seriozitate, iar vasul acesta banal, un vas ceramic, nu este chiar atât de banal pe cât pare la prima vedere”, a conchis Dan Băcueţ.
