România face progrese vizibile în ceea ce privește reciclarea ambalajelor, mai ales pe segmentul hârtie și carton, unde rata a ajuns la 68%, comparativ cu doar 6% în 2021, potrivit lui Mihai Toth, Regional Manager pentru Europa de Sud-Est la The Bag Broker, companie specializată în ambalaje pentru cafea. În schimb, reciclarea plasticului rămâne blocată la aproximativ 32%.
„România face eforturi pentru a extinde infrastructura de reciclare. Pe partea de hârtie și carton vedem o creștere semnificativă, dar în ceea ce privește plasticul, situația a stagnat. Ambalajele din plastic, mai ales cele pentru cafea, au șanse reduse să fie reciclate”, a declarat Mihai Toth pentru G4Food.
Noua generație de ambalaje: pungi de hârtie complet reciclabile
Tendința de a renunța la plastic în favoarea hârtiei prinde tot mai mult contur în rândul producătorilor de cafea din România și Europa de Sud-Est. Odată cu evoluția tehnologiei, ambalajele din hârtie devin o alternativă viabilă chiar și în acest segment sensibil.
„În trecut, ambalajele pentru cafea conțineau aluminiu, pentru a proteja produsul de umezeală și oxigen, dar acest mix de materiale făcea imposibilă reciclarea. Acum, însă, putem produce pungi din 95% hârtie, ceea ce le face complet reciclabile în sistemul obișnuit de colectare a hârtiei”, a explicat Toth, prezent la CoffeEast Festival.
Ambalajul – între estetică, sustenabilitate și funcționalitate
Chiar dacă hârtia nu oferă aceeași protecție ca plasticul reciclabil în ceea ce privește păstrarea prospețimii cafelei, mulți producători aleg această opțiune pentru beneficiile de imagine și pentru impactul pozitiv asupra mediului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
„În final, alegerea unui tip de ambalaj ține de strategia de business. Dacă vinzi în supermarket și produsul trebuie să stea pe raft 22 de luni, ai nevoie de o barieră mai puternică. Dar dacă livrezi cafeaua în câteva zile de la prăjire, hârtia poate fi o opțiune excelentă”, a adăugat sursa citată.
Schimbarea vine și din partea consumatorilor, care devin tot mai preocupați de impactul alegerilor lor asupra mediului. Potrivit lui Mihai Toth, clienții din România sunt mai informați și mai implicați decât în urmă cu cinci ani.
„Consumatorii cer soluții eco-friendly și pun presiune inclusiv pe autorități să îmbunătățească infrastructura”, a conchis Toth.