Potrivit datelor Comisiei Europene, România va atinge în acest an o producție record de cereale, cu un randament excepțional mai ales la grâu. Se estimează că recolta va fi mai mare decât anul trecut, după cum relatează Digi24 . Estimprile specialiștilor sunt că această creștere ar putea fi semnificativă la porumb dar va trebui să ne apropiem de perioada recoltării pentru o estimare mai exactă.
În cea mai mare parte a țării, rezerva de apă din sol este suficientă, ceea ce le dă fermierilor speranța unei recolte peste media ultimilor cinci ani. „Totul arată verde și frumos, iar grâul și-a revenit după secetă și ar putea să-și dubleze producția”, a declarat un agricultor din Moldova.
În ciuda acestui an promițător, fermierii atrag atenția că nu vor putea recupera pierderile din anii anteriori, marcați de secetă și lipsă de capital. „Venim după trei-patru ani de secetă și capitalizare scăzută, iar prețurile sunt în scădere. Cei care cred că își vor recupera pierderile acum se amăgesc”, a explicat un alt fermier.
Conform Comisiei Europene, producția medie de grâu pe hectar din UE ar putea ajunge anul acesta la 5,83 tone, cu 8% mai mare decât în 2024 și cu 5% peste media ultimilor cinci ani.
În Moldova, fermierii sunt încântați de cum arată culturile, datorită precipitațiilor recente care au revigorat lanurile. În schimb, în Oltenia, seceta și temperaturile ridicate au compromis parțial culturile.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți