Turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie în țara noastră cu ajutorul celei mai complexe platforme multimedia de promovare a turismului cultural, România Atractivă. Programul include 12 rute turistice tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat care sunt prezentate în platforma multimedia dedicată și care, până în 2026, vor fi semnalizate și prin infrastructură rutieră specifică.
Programul România Atractivă, cu o valoare de peste 36,3 milioane de lei, face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are 211 beneficiari direcți (custozii obiectivelor culturale de vizitat).
Castele, cetăți sau conace, sate cu arhitectură tradițională, biserici fortificate sau de lemn, mănăstiri incluse în patrimoniul UNESCO, limesul (frontieră – n.n.) dunărean și cel al provinciei Dacia, care fac parte din cea mai complexă și mai lungă porțiune de frontieră a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale, alături de peisajul cultural din Delta Dunării sau gastronomia locală – sunt doar o parte din tematicile pe care au fost dezvoltate primele itinerarii de turism cultural ale României.
România are unul dintre cele mai complexe țesuturi multiculturale și etnice, istoria, arhitectura, tradițiile și gastronomia de aici fiind practic o incursiune în cultura occidentală, orientală și balcanică, aduse laolaltă, iar România Atractivă reușește să le pună în valoare.
Prin platforma multimedia România Atractivă, informația ajunge online la utilizator prin website (www.romania-atractiva.ro) și aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android.
Pentru program a fost dezvoltată în premieră o bibliotecă digitală, disponibilă în mai multe limbi de circulație internațională, în care este prezentată istoria detaliată a fiecăruia dintre cele 275 de obiective culturale. Unică prin tipologia cuprinzătoare de conținut video, foto, tururi virtuale, animații, reconstrucții 3D, ghiduri audio, texte, recenzii utilizatori, platforma are rolul de a furniza informații despre tematicile rutelor existente și obiectivele incluse în aceste rute și, astfel, de a aduce viitorul turist cât mai aproape de experiențele pe care le poate descoperi offline, de a-l ajuta pe acesta în alegerea destinațiilor de călătorie.
Aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android, face mai simplu accesul la acest conținut. Utilizarea se poate realiza în mod anonim sau cu cont de utilizator care permite personalizarea conținutului după preferințe și postarea de recenzii la obiective. Prin sistemul de geolocalizare, utilizatorului i se afișează inclusiv obiectivele din proximitate. Aplicația mobilă se poate folosi în mod offline. Conținutul salvat se poate afișa și atunci când telefonul nu are semnal.
Cele 12 rute au tematici diferite, de la cele religioase (biserici și mănăstiri) și istorice (castre) până la descoperirea bucătăriei tradiționale. Cei interesați se pot documenta despre specialitățile locale și locurile unde pot fi gustate în funcție de zona aleasă. Pe platforma multimedia sunt prezentate 30 de obiective, din totalul de 275, dedicate bucătăriei: de la arome și vinuri dobrogene la specialitățile din Geoparcul Ținutul Buzăului, de la cașcaveaua de Prahova la bucătăria hercinică, de la savorile din Țara Moților la produsele tradiționale din Ținutul Huțulilor.