România are probleme cu asigurarea necesarului de apă și irigă doar o mică parte din culturile agricole, deși se află lângă o mare. Ce împiedică desalinizarea să devină o practică obișnuită?

Canicula și seceta persistentă care afectează multe regiuni au determinat unii oficiali din mai multe state să ia în considerare desalinizarea ca o potențială soluție, transmite E&E News by Politico. Totuși, procesul de transformare a apei sărate în apă potabilă prezintă mai multe provocări care împiedică adoptarea sa pe scară largă.

Desalinizarea este un proces care consumă multă energie și este costisitor, ceea ce i-a limitat viabilitatea, în special în Vest, unde doar o mică parte din necesarul de apă este acoperit de apă desalinizată. În timp ce țări precum Arabia Saudită și Israel au implementat cu succes desalinizarea, în SUA, uzinele din state precum California, Florida și Texas contribuie doar în mică măsură la aprovizionarea locală cu apă. De exemplu, cea mai mare uzină de desalinizare din SUA, situată în San Diego, acoperă doar aproximativ 10% din necesarul de apă al zonei, în ciuda producției sale semnificative.

Desalinizarea este folosită într-o măsură limitată și în Europa (aproximativ 10% din capacitatea globală).

Un obstacol major îl reprezintă costul ridicat al desalinizării. Procesul este cea mai scumpă metodă de producere a apei potabile, iar instalații precum cea din Carlsbad, California, produc apă la un cost de aproximativ 2.725 de dolari pentru 1,2 milioane de litri. Această cantitate acoperă necesarul zilnic pentru aproximativ 8.000 de persoane din Europa și pentru 5.000 din SUA, potrivit Agenției Europene pentru Mediu.

În plus, impactul asupra mediului este substanțial. Uzinele de desalinizare consumă cantități mari de energie, contribuind la emisiile de carbon și generând saramură, un produs secundar care poate dăuna ecosistemelor marine atunci când este deversat în ocean. Eliminarea saramurii este deosebit de problematică în zonele necostiere, unde poate agrava calitatea apei și poate afecta ecosistemele locale.

Mai mult, costurile potențiale asociate cu desalinizarea ar putea exacerba problemele de justiție ambientală, deoarece comunitățile cu venituri mici ar putea avea dificultăți în a-și permite facturi mai mari la apă. Criticii susțin că, înainte de a investi în desalinizare, ar trebui prioritizate alte soluții, cum ar fi îmbunătățirea metodelor de conservare a apei, actualizarea infrastructurii învechite și o mai bună gestionare a resurselor existente.

În concluzie, implementarea pe scară largă a desalinizării se confruntă cu o opoziție semnificativă din cauza costurilor ridicate, impactului asupra mediului și preocupărilor legate de accesul echitabil la resursele de apă.

Ministrul Mediului susține că România nu are probleme cu rezervele de apă

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat luni că nu sunt probleme „sistemice” în ceea ce privește rezervele de apă ale României, iar acumulările hidrotehnice sunt pline „într-un procent de 77%”. Totuși, Apele Române au transmis, în aceeași zi, că alimentarea cu apă este asigurată cu restricţii în 628 de localităţi, iar coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare va scădea la 75% la finalul lunii august.

Chiar dacă ar exista apă suficientă, România nu și-ar putea iriga toate suprafețele agricole, din cauza lipsei infrastructurii și a echipamentelor. În acest moment sunt irigate, în țara noastră, doar aproximativ 1,6 milioane de hectare de terenuri arabile dintr-un total de 9 milioane de hectare.