Friptura Wellington este o combinație de gusturi sub un „acoperiș” de crustă. Ca multe alte mâncăruri celebre, originea exactă a preparatului este necunoscută, deși, cel mai probabil, a fost inspirată de mai multe locuri și culturi.
Povestea în general acceptată este că acest fel de mâncare a fost creat pentru a celebra faptul că Arthur Wellesley, general irlandez din armata britanică, a devenit primul duce de Wellington — de aici și numele fripturii. Se presupune că felul de mâncare comemora victoria pe care ducele a obținut-o asupra lui Napoleon Bonaparte în Bătălia de la Waterloo, în 1815.
Friptura Wellington este, de obicei, preparată dintr-un mușchi întreg de vită, învelit în pate de ficat, bacon și ciuperci și rulat într-o crustă de aluat fraged, apoi copt.
Ingrediente:
Un mușchi de vită de 1 kg
O foaie de aluat fraged sau de foietaj
200 de gr de fâșii de bacon
1 șalotă (ceapă mică)
100 de gr de pate de ficat, preferabil de rață
500 de gr de ciuperci
1 ou
Câteva linguri de ulei de măsline
Sare, piper, muștar.
Preparare friptură Wellington:
Mușchiul de vită se fasonează, eliminându-se grăsimea și pieile. La final va avea o formă frumoasă circulară. Se încinge puțin ulei într-o tigaie de dimensiunea cărnii și se frige rapid pe toate părțile. Se scoate și se șterge cu un prosop de bucătărie.
În același ulei se prăjește șalota tocată foarte mărunt, iar după câteva minute se adaugă și ciupercile, tăiate felii. Se gătesc 10 minute, apoi se adaugă sare, piper și o lingură de muștar. Totul se pasează cu blender-ul și se lasă în sită pentru a elimina lichidul.
Mușchiul de vită se sărează, se dă cu piper și se unge cu pate de ficat pe toate laturile.
Pe o folie de prospețime de 3 ori mai mare ca mușchiul se așează în centru feliile de bacon, una lângă alta, astfel încât să formeze un dreptunghi în care să poată fi învelit complet mușchiul de vacă.
Se întinde pasta de ciuperci, uniform, peste bacon. Se pune bucata de vită la marginea dreptunghiului și se rulează, strângând bine și presând cu ajutorul foliei de prospețime. Va rezulta un rulou compact, învelit în bacon.
Se întinde foaia de aluat și în ea se învelește bine ruloul, sigilând capetele. Se așează cu partea de aluat lipită în jos, într-o tavă potrivită pentru cuptor, pe care în prealabil am acoperit-o cu o foaie de hârtie de copt.
Batem oul și ungem cu el aluatul, cu ajutorul unei pensule.
Preîncălzim cuptorul la 200 de gr și dăm friptura la cuptor pentru 30-35 de minute, căldură sus și jos. Este bine să încercăm preparatul cu un termometru după 25 de minute. Friptura de vită pentru a rămâne roze în interior trebuie să aiba 70-73 de gr C în centru.
Se servește tăiată felii împreună cu o garnitură de cartofi, orez sau legume.
Poftă bună!