Reproducția animalelor și colectarea laptelui reprezintă principalele provocări ale crescătorilor de bovine, se plâng reprezentanții Asociației de Taurine Gârda de Sus, din județul Alba, relatează Revista Ferma. Reproducția, în special, este o provocare constantă, spune Gheorghe Rădac, președintele asociației.
„Avem contracte cu doi operatori din comună pentru însămânțări artificiale, însă, mai ales vara, când animalele sunt la pășune, nu pot face față cererii. Avem chiar și o stână pe munte, dar nu reușim să oferim servicii de calitate. Sincer, dacă ar veni zece operatori la noi, aș încheia contract cu toți, doar ca să pot asigura fermierilor tot ce le trebuie. Din păcate, nu mai sunt oameni disponibili în zonă.”
În ceea ce privește colectarea laptelui, inițiativa înființării unui centru de colectare nu a avut ecoul scontat în rândul membrilor. „La adunarea generală am propus să facem un centru de colectare, dar, spre surprinderea mea, fermierii nu s-au arătat interesați. Au spus că nu pot asigura livrări regulate – vara merg la coasă sau la câmp și lasă vițeii să sugă”, explică președintele asociației.
În plus, mulți fermieri preferă să valorifice laptele și brânzeturile în mod direct, pe piața liberă, unde pot obține prețuri mai bune decât printr-un sistem centralizat. Totuși, ssociația reușește să mențină în funcțiune o bază de achiziție pentru tineret bovin, care, de bine de rău, funcționează, mai spune el.
Rădac mai semnalează încă o problemă importantă: lipsa pășunilor suficiente. Deși toate terenurile disponibile au fost deja închiriate de la autoritățile locale, nevoia de spații de pășunat rămâne acută.
Fondată în 2007, Asociația reunește 120 de membri crescători de animale, care cresc împreună aproximativ 1.000 de bovine de lapte, în principal din rasa Bălțată Românească.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți