Idei simple pentru a integra legumele în meniul de Sărbători / Patru rețete care merită avute în vedere

hummus dovleac Foto: Lidl

Un mod simplu de a ne îmbunătăți atât sănătatea, cât și impactul asupra mediului este să creștem proporția alimentelor vegetale în dieta noastră, în raport cu produsele de origine animală. Carnea este adânc înrădăcinată în obiceiurile alimentare ale românilor, mai ales în perioada Sărbătorilor de iarnă, însă studiile medicale și de mediu din ultima decadă recomandă tot mai insistent consumul moderat. Tot mai multe preparate pe bază de leguminoase pot înlocui cu succes carnea, devenind feluri de mâncare gustoase și nutritive, cu beneficii atât pentru sănătate, cât și pentru mediu.

Perioada Crăciunului poate fi un moment potrivit pentru a descoperi rețete în care leguminoasele și legumele sunt vedetele mesei. Aceste preparate pot funcționa excelent ca aperitive, supe sau feluri principale, aducând varietate, gust și un plus de echilibru meniului festiv.

Mai jos găsești patru idei de preparate pe bază de proteine vegetale, ușor de integrat într-o masă de Sărbători și care punctează puternic și la capitolul savoare.

1. Hummus cu dovleac copt

E posibil ca cei trei magi, în călătoria lor către Betlehem, s-au oprit să guste și un hummus, așa că ce ar putea fi mai potrivit pe masa de Crăciun decât un astfel de aperitiv? E ușor de preparat chiar și pentru un începător într-ale gătitului și plin de proteină vegetală din năut. Se poate combina cu crakeri, grisine, sticks-uri, nachos sau (și mai bine) cu bastonașe și rondele de legume proaspete (castraveți, ardei, morcovi etc).

Pentru necesarul de ingrediente și modul de preparare, îți recomandăm să dai click aici.

Foto: Lidl

 

2. Salată cu năut și sfeclă

Colorată, sățioasă și plină de fibre, această salată combină năutul cu sfecla coaptă și legume proaspete. Poate fi servită ca aperitiv, garnitură sau chiar ca fel principal într-un meniu de post sau vegetarian, aducând prospețime pe masa festivă. Pentru ingrediente și pașii de preparare, consultă rețeta completă pe Bucătăria Lidl.

Foto: Lidl

 

3. Supă în stil italian (Ribollita)

Fasolea poate apărea pe masa de sărbătoare nu doar făcăluită ori bătută, ci și sub forma unei supe în cel mai pur stil italian. Ribollita conține pe lângă fasole boabe, grase și untoase, legume pe care le punem și noi în iahnie – morcov, ceapă, praz, o leacă de suc de roșii -, dar și ingrediente mai exotice, precum varza chinezească sau creață.

Se face ca orice supă, dar pentru amănunte ar fi bine să arunci un ochi AICI înainte de a te apuca de gătit.

Foto: Lidl

4. Mini tarte cu ciuperci, spanac si piure de linte

Aceste mini tarte cu ciuperci, spanac și piure de linte sunt o opțiune rafinată și sănătoasă, plină de arome naturale și nutrienți esențiali, perfecte pentru a aduce echilibru și gust festiv pe masa de Crăciun.

Rețeta, împreună cu alte detalii de care trebuie să ții cont când gătești, le găsești AICI.

proteina-vegetala-in-meniurile-de-sarbatori
Foto: Lidl

Integrarea preparatelor vegetale în meniul de Sărbători nu înseamnă renunțarea la gust sau tradiție, ci mai degrabă descoperirea unor combinații noi, echilibrate și potrivite pentru întreaga familie. Cu puțină inspirație și rețete bine alese, masa de Crăciun poate deveni mai diversă, mai sănătoasă și mai adaptată stilului de viață actual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *