Epopeea reabilitării Sistemului Național de Irigații ( SNI ) continuă: guvernul a prelungit până la finalul anului 2027 perioada de implementare a Programului național de reabilitare și/sau înființare a infrastructurii principale de irigații și infrastructurii de desecare și drenaj.
Decizia a fost luată prin HG 81/2025, publicată în Monitorul Oficial, vineri, 7 martie, partea I, pag. 2-16.
Documentul guvernamental modifică HG 793/2016 pentru aprobarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România și HG 988/2022 privind reacordarea recunoașterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigații sau a părților de amenajări de irigații.
Programul, pentru care a fost alocată inițial de la bugetul național o sumă de peste 1.000.000.000 de euro, trebuia finalizat în 2020, fiind în responsabilitatea guvernamentală a PSD și, apoi, a PNL. Obiectivele propuse nu au fost atinse. Programul este gestionat de Agenția Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare ( ANIF ), condusă în perioada 2014 – 2020 de Florin Barbu, actualul ministru al Agriculturii. Surse G4Food au precizat însă că alocările de fonduri au fost decise de tandemul Dragnea – Vâlcov. În 2017, au fost înființate prin lege peste 700 de posturi la ANIF. Ulterior, în 2022, guvernul condus de Nicolae Ciucă a alocat o sumă de 1.500.000.000 de euro pentru continuarea programului.
Statul ar fi trebuit să reabiliteze infrastructura principală de irigații ( de la sursa primară, Dunăre, râuri, lacuri, până la stațiile de punere sub presiune / SPP ) de unde apa este preluată de infrastructura secundară de irigații ( de la SPP până la culturile agricole ), gestionată de organizațiile de fermieri, numite OUAI / Organizații de Utilizatori de Apă pentru Irigații.
OUAI au beneficiat de fonduri europene pentru a reabilita infrastructura secundară de irigații, schema de finanțare la nivel național fiind de câteva sute de milioane de euro ( măsura 125a din cadrul PNDR 2007-2013 și submăsura 4.3 din cadrul PNDR 2014-2020 ).
Prin noua hotărâre, Guvernul a actualizat realizările de până acum și a fixat noile investiții, care includ și Canalul Magistral Siret – Bărăgan, un obiectiv început în timpul regimului Ceaușescu și ulterior abandonat.
Prin investițiile care urmează să fie făcute până în 2027, din fondul de 1.500.000.000 de euro, aprobat de Guvernul Ciucă, ar trebui să fie acoperit un procent de 90% din suprafața destinată irigării și desecării, la nivel național.
Exploatarea amenajărilor supuse reabilitării va fi făcută în corelare cu lucrările de gospodărire a apelor, hidroenergetice, în funcție de regulamentele de exploatare și resursele de apă disponibile la momentul respectiv, silvice, de gestionare a căilor de comunicație, în acord cu interesele proprietarilor de terenuri, ținând seama de cerințele de protecție a mediului.
Exploatarea amenajărilor supuse reabilitării va fi făcută astfel încât să fie prevenită folosirea ineficientă a apei, excesul de umiditate, eroziunea și poluarea solului și să se promoveze protecția mediului în conformitate cu standardele de mediu.
Utilizarea resurselor de apă pentru irigații va tine cont de potențialul impact cantitativ asupra resurselor de apă.
Exemplu de investiții stabilite din HG 81/2025:
”AMENAJAREA DE IRIGAȚII NĂMOLOASA MĂXINENI (BR, GL) Suprafața amenajată: 36.011 ha;
Nr. OUAI înființate: 27;
Obiectivele care se propun pentru reabilitare:
7.1. AMENAJAREA DE IRIGAȚII NĂMOLOASA MĂXINENI, județul BR
Nr. OUAI înființate: 21;
Suprafața amenajată: 29.928 ha;
Stații de pompare de bază: SPA Nămoloasa, SPA Corbu Vechi;
Stații de repompare: SRPA I, SRPA II;
7.2. AMENAJAREA DE IRIGAȚII NĂMOLOASA MĂXINENI, județul GL
-Suprafața amenajată: 6.083 ha;
Nr. OUAI înființate: 6;
Obiective care se propun pentru reabilitare:
În total, sunt 161 de amenajări pentru care a fost propusă acordarea/reacordarea caracterului de utilitate publică.
Potrivit Secretariatului General al Guvernului cu privire la asociații și fundații, o asociație, fundație sau federație poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
Recunoașterea unei asociații sau fundații ca fiind de utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop, asociația sau fundația interesată adresează o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează, în termen de 15 zile, organului de specialitate al administrației publice centrale în a cărui sferă de competență își desfășoară activitatea. Cererea va fi însoțită, pe lângă dovada îndeplinirii condițiilor, de următoarele documente:
Potrivit Ordonanței 26 / 2000, recunoaşterea utilităţii publice conferă asociaţiei sau fundaţiei următoarele drepturi şi obligaţii:
a) dreptul de a i se concesiona servicii publice fără caracter comercial, în condiţiile legii;
b) dreptul preferenţial la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale;
c) dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că asociaţia sau fundaţia este recunoscută ca fiind de utilitate publică;
d) obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea;
e) obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi bilanţurile anuale; autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți