„Pastele carbonara”, preparatul care ar fi provocat toxiinfecţia alimentară la grupul de turişti de la o tabără din staţiunea Vârtop

carbonara

Alimentul comun incriminat în cazul toxiinfecţiei alimentare la grupul de turişti de la o tabără din staţiunea Vârtop sunt pastele carbonara servite la cina din seara zilei de luni, 7 iulie 2025, a informat miercuri, într-un comunicat, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

„Simptomatologia digestivă constând în greţuri, vărsături şi colici abdominale a debutat la aproximativ 30 minute de la consum la un copil, ulterior în cursul dimineţii de 8 iulie 2025, la majoritatea cazurilor”, se arată în comunicat.

Potrivit directorului executiv al DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, până miercuri, la ora 13:00, au fost internaţi la Secţia de Boli de Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor un număr de 18 persoane (16 copii şi doi adulţi), cu diagnosticul “suspiciune TIA” (toxiinfecţie alimentară), care fac parte din grupul de turişti din Bucureşti.

Simptomatologia digestivă este în remisie cu stare generală ameliorată, menţionează medicul.

În seara zilei de 8 iulie 2025, în intervalul orar 23:00 – 24:00 a fost activat Planul roşu de intervenţie de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, ca urmare a solicitărilor prin serviciul 112, a mai multor persoane (copii şi adulţi), privind alterarea stării de sănătate, persoanele fiind cazate într-o unitate hotelieră din localitatea Vârtop, judeţul Bihor.

În cursul dimineţii de miercuri, personalul de specialitate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor a demarat ancheta epidemiologică la unitatea sanitară şi o echipă din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică s-a deplasat la unitatea de cazare pentru verificări.

În unitate sunt cazate persoane care fac parte din două grupuri, din Bucureşti şi Timişoara – copiii fiind însoţiţi de persoane adulte, şi un turist străin (fără simptomatologie). Grupul de turişti din Bucureşti, format din 33 persoane – 29 copii şi 4 adulţi – a ajuns în unitatea de cazare duminică seara, în data de 6 iulie 2025, la ora 18:30. Iar grupul de turişti din Timişoara, format din 25 persoane – 20 de copii şi 5 adulţi – a ajuns în unitatea de cazare în aceeaşi zi, la ora 15:30.

Cele două grupuri de turişti au organizat luni, 7 iulie, o excursie la Groapa Ruginoasa (în Vârtop) unde o parte au consumat apă de la un izvor captat din munte.

Marţi, ambele grupuri au participat la o excursie la Peştera Scărişoara (judeţul Alba), unde o parte au consumat porumb fiert şi ciocolată de casă achiziţionată de la comercianţi ambulanţi.

Persoanele internate au declarat că au consumat alimente din meniurile preparate în incinta unităţii de cazare.

„Pe baza informaţiilor de până acum, alimentul comun incriminat este ‘paste carbonara’ servit la cina din data de 07.07.2025. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, vom reveni ulterior cu informaţii la finalizarea acţiunii de control în unitatea de turism şi după finalizarea tuturor anchetelor epidemiologice”, a mai precizat sursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *