Descoperire arheologică remarcabilă în sudul Turciei: o echipă de cercetători a găsit cinci pâini carbonizate vechi de aproximativ 1.300 de ani, în situl Topraktepe, o movilă identificată cu orașul bizantin timpuriu Irenopolis. Una dintre pâini poartă o imagine a lui Hristos reprezentat ca semănător, presărând grâne deasupra inscripției grecești „Cu recunoștință Domnului Isus cel Binecuvântat”. Celelalte patru au fost decorate cu o cruce malteză, simbol des întâlnit pe pâinile euharistice, scrie The Jerusalem Post.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Specialiștii cred că aceste pâini erau folosite drept „pâine de împărtășanie” în ritualurile creștine timpurii, reflectând legătura dintre spiritualitate și viața de zi cu zi. „Aceste pâini vechi de 1.300 de ani oferă o perspectivă nouă asupra unei perioade fascinante din viața bizantină timpurie. Ele dovedesc că evlavia se manifesta nu doar prin rugăciuni și ceremonii, ci și prin obiecte care purtau o semnificație spirituală legată de cea mai fundamentală nevoie umană: pâinea”, a declarat un membru al echipei de săpături.
Pâinile s-au păstrat datorită unui incendiu brusc care le-a carbonizat, conservându-le forma și decorul. Autoritățile locale au descris descoperirea drept „una dintre cele mai bine conservate exemple identificate până acum în Anatolia”, potrivit unui comunicat citat de publicația Posta.
Situl arheologic de la Topraktepe mai include necropole, camere săpate în stâncă și fortificații, însă puține artefacte ilustrau atât de direct dimensiunea devoțională a vieții cotidiene. „Aceasta este evaluată ca indicând importanța simbolică a abundenței și a muncii în înțelegerea religioasă a perioadei”, se arată în același comunicat, potrivit Star. Oficialii au subliniat și faptul că aceste dovezi provin dintr-un context provincial, diferit de practicile urbane din Constantinopol, sugerând că viața religioasă rurală rămânea profund legată de agricultură.
Irenopolis, situat pe rute comerciale importante, depindea totuși de semănat, recoltat și păstorit. Imaginea lui Hristos ca lucrător al pământului reflecta astfel modul de viață al comunității locale, au explicat cercetătorii pentru La Vanguardia. Potrivit LadBible, inscripția ar putea fi asociată cu versetul din Ioan 6:35, „Eu sunt pâinea vieții”, oferind un context arheologic nou pentru această metaforă biblică.
Arheologii intenționează să efectueze analize chimice și botanice pentru a determina ce tipuri de cereale și agenți de dospire au fost folosiți, precum și dacă pâinile erau prosfore dospite sau aveau o altă destinație liturgică, precum antidoron. Totodată, echipa speră să identifice o capelă din apropiere care ar fi putut depozita aceste pâini.
„Supraviețuirea unei pâini euharistice din secolele VII-VIII este extrem de rară, ceea ce face ca pâinile descoperite la Topraktepe să fie o fereastră unică spre cultul creștin primitiv”, au concluzionat cercetătorii.