Primele două despăgubiri integrale după inundațiile din Broșteni au fost plătite de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID). Fiecare dintre cele două familii afectate a primit suma maximă prevăzută de polița PAD: 100.000 de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Procesul de despăgubire a fost simplu și rapid, fără proceduri birocratice sau drumuri inutile, transmite PAID.
Asigurările facultative acoperă restul pierderilor
Cele două locuințe au fost afectate iremediabil. Într-unul dintre cazuri, întreaga construcție a fost luată de ape. Proprietarii nu vor rămâne, însă, fără sprijin.
Pe lângă despăgubirea primită prin polița PAD, fiecare familie va primi și compensații suplimentare prin asigurarea facultativă: peste 450.000 de lei în cazul uneia dintre locuințe, respectiv aproape 300.000 de lei în celălalt caz.

Acest sprijin combinat este posibil datorită faptului că proprietarii au încheiat atât polița obligatorie, cât și o asigurare facultativă, protejând astfel și bunurile din casă.
O locuință luată complet de viitură
Pentru a înțelege dimensiunea dezastrului, reprezentanții PAID au făcut publice imagini dramatice: o casă întreagă dispare complet între două fotografii.
„Vă întrebați unde a dispărut casa din prima poză? A luat-o apa cu totul”, au transmis aceștia.
Plățile efectuate reprezintă un exemplu concret al eficienței sistemului de asigurare împotriva dezastrelor naturale, subliniază PAID. În același timp, autoritățile fac apel la populație să nu neglijeze importanța unei asigurări valide.