Ne plac tuturor ouăle făcute rapid în tigaie, și sunt deja un preparat care poate salva o masă, dacă îi adăugăm și o salată, ouăle în general un aliment complet și recomandat de nutriționiști. Dar dacă vrem să le aducem la următorul nivel de gust și sațietate? În afară de sare, piper și unt – o combinație născută în Franța în vremuri imemoriale. Sau brânză, o combinație deja arhicunoscută, fiecare cu tipul lui de brânză preferat în combinație cu ouăle.
Iată o serie întreagă de sugestii oferite de publicația gastronomică americană mashed.com. Cine, dacă nu americanii, se pricep mai bine la ouă.
Sos Tabasco
Este acel sos iute în sticluțe mici, pe care îl găsim în supermarketuri. Aproape la fel de nelipsit ca sarea și piperul, pentru unii. merită totuși menționat printre cele mai bune adaosuri pentru cei care vor un plus de iuțeală dimineața. Conține, pe lângă ardei iute, și o doză mică de oțet, care echilibrează în bună măsură caracterul său picant. Picant, nu foarte picant. Ceea ce face din sosul Tabasco un adaos extrem de potrivit peste ouăle gătite în tigaie. Se adaugă fie când batem ouăle înainte de a le da drumul în tigaie, fie direct acolo, dar de la început, înainte ca ouăle să înceapă să se coaguleze.
Bacon
Este combinația clasică a americanilor dimineața, pare că face parte din DNA-ul umanității, atât sunt de inseparabile ouăle și bacon-ul. La origine, scrie publicația americană, a fost o combinație promovată în media acum un secol pentru a crește vânzările de bacon.
Ceapă verde
Spre deosebire de ceapa uscată, ceapa verde nu are un gust atât de intens, și e și mai fragedă. Ceea ce o face să fie ideală pentru ouăle jumări. În plus, aroma ei se schimbă subtil în funcție de modul în care e folosită.
Tocată și presărată crudă peste ouă, păstrează o ușoară savoare de ceapă și adaugă chiar și o textură crocantă, contrastând plăcut cu consistența moale a ouălor. Gătită, însă, ceapa verde trece printr-o transformare interesantă. Călită la foc mic în unt și adăugând apoi peste ea ouăle, scoate la iveală o dulceață subtilă, care adaugă o nouă dimensiune ouălor sărate.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți